Descoperire neașteptată în portbagajul unei mașini conduse de un moldovean, în vama Nădlac II. Șoferul mergea în Germania

62413848
Getty

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-un autoturism condus de un cetăţean moldovean, trei cetăţeni din Etiopia.

 

Ei au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei, informează Poliţia de Frontieră.

„În data de 16.06.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean moldovean în vârstă de 33 de ani. Bărbatul conducea un autoturism înmatriculat în Moldova, având ca destinaţie Germania. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în portbagajul autoturismului, trei cetăţeni străini”, conform Poliţiei de Frontieră.

Cele trei persoane găsite în portbagaj au fost duse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, stabilindu-se că sunt cetăţeni din Etiopia, cu vârste cuprinse între 22 şi 29 de ani, intraţi legal în România.

„Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii depistaţi ascunşi în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, precizează Poliţia de Frontieră.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62457935
Noua meserie care ia amploare în România. Tot mai mulți străini fac asta la noi în țară
E vremea vacanțelor, iar proprietarii de animale au nevoie de cineva care să stea cu prietenii lor necuvântători.
62457923
Englez în Centrul Vechi: Dacă Anglia sau Elveția nu câștigă Euro 2024, atunci să învingă România
Aproape totul se învârte în jurul fotbalului în aceste zile, așa că multă lume vânează un loc bun să vadă partidele de la Euro 2024.
62457909
De la grătar, la spital. Un șofer amețit de alcool a ajuns cu mașina în șant, în Giroc
După grătare și voie bună, au ajuns la spital. Amețit de aburii alcoolului, un șofer care venea cu un grup, de la o petrecere la iarbă verde, a pierdut controlul volanului. Într-o curbă din comună Giroc, a căzut cu mașina în șanț.