Descinderi la clanurile care s-au bătut în Piaţa Constituţiei. Autorul crimei, căutat

×
Publicitate

Descinderi de amploare în zorii zilei, în cazul clanurilor implicate în confruntarea violentă din Piaţa Constituţiei, de weekendul trecut, soldată cu moartea unui persoane şi rănirea gravă a alteia.

 

Sute de membri ai forţelor de ordine au răscolit 21 de locuințe și i-au ridicat pe suspecți pentru audieri.

Forțele de ordine au intrat într-o zonă rău-famată în căutatea celui sau celor care au participat la bătaia din Piața Constituției. Polițiștii de la Secția Judiciară vor să-l găsească pe cel care este bănuit că ar fi executat asasinatul, dar și pe cei care i-ar fi putut fi complici.

Mai multe persoane au fost duse la audieri, în urma perchezițiilor, la sediul Poliției, unde cel mai probabil stau de vorbă și la acestă oră cu polițiștii și cu procurorii criminaliști.

Dacă pista de dimineața s-a dovedit a fi una bună și au pus mâna pe cine trebuia, s-ar putea să ne așteptăm ca indivizii să fie trimiși în fața judecătorilor cu propunere pentru arestare preventivă.

Din informațiile pe care le avem, potrivit unor surse, tot scandalul din Piața Cons tituției a izbucnit în urma unor reglări de conturi între două grupări care se ocupau de proxenetism și așa s-a ajus la încăierarea, soldată cu un mort și o persoană rănită.

Zona aceea e cunoscută ca fiind un fief al unora dintre clanurile interlope ale Capitalei

 

 

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
62082344
Pesta porcină continuă să facă ravagii. Mii de porci au fost sacrificați în Satu Mare
E stare de alertă în judeţul Satu Mare, unde pesta porcină africană face ravagii.
62082324
Șapte bărbați care descărcau 20 de butoaie de motorină, opriți cu focuri de armă
Focuri de armă pe malul Dunării, la Brăila. Poliţiştii specializaţi în combaterea ciminalitatii organizate au prins în flagrant delict, în Gropeni, 7 persoane care descărcaseră 20 de butoaie cu motorină dintr-un vas aflat sub pavilion sârbesc.
62082318
Directoare din Satu Mare, acuzată că a îmbrâncit și înjurat un copil de 10 ani
E anchetă într-o școală din localitatea Călinești Oaș, județul Satu Mare. Directoarea e acuzată de părinții unui copil în vârstă de 10 ani că l-ar fi îmbrâncit şi înjurat şi chiar i-ar fi rupt tricoul copilului, în incident.