De ce consumatorii care și-au montat panouri fotovoltaice nu se pot folosi de ele, chiar și după jumătate de an
Cei care îşi montează panouri fotovoltaice se împiedică de tot mai multe probleme.
Deşi oamenii nu au aşteptat banii prin programul Casa Verde, spun că rămân cu panourile nefuncţionale pe casă săptămâni, sau luni bune, pentru că distribuitorul de energie întârzie cu racordarea în reţea.
Cei de la Autoritatea Naţională de Reglemantare a energiei spun că ştiu situaţia. De vină ar fi avalanşa de cereri către companiile de distribuţie, care n-au destule echipamente, şi nici suficient personal.
Alegeri 2024
23:15
Al doilea partid care anunță că îl va susține pe Călin Georgescu în turul 2. „Avem şansa la un preşedinte suveranist”
22:50
Partidul care anunță că îl va susține pe Călin Georgescu, cu o condiție. „Nu am încredere în el, dar nu am alternativă”
22:33
Reacția oamenilor de afaceri după victoria obținută de Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor: "Un duş cu gheaţă"
22:31
Nicu Ștefănuță, mesaj de susținere pentru Elena Lasconi în turul doi: „Asta este calea pe care trebuie să o alegem”
Gabriela Bleotu şi-a montat pe casă, la începutul anului, un set de panouri fotovoltaice pentru că facturile la energie au ajuns să fie mult prea mari. Ca să evite întârzierile din programul Casa Verde Fotovoltaice, a decis să suporte singură cheltuielile, care au ajuns la 30.000 de lei.
Gabriela Bleotu: „Consumul este foarte mare de energie, acum şi copiii mei lucrează de acasă, ajungem undeva la 3-4 sute de lei pe lună.”
Reporter: Montarea lor cât a durat?
Gabriela Bleotu: „Câteva ore. Au venit dimineaţa, iar la ora 4 erau plecaţi deja.”
Conform calculelor ei, cele 12 panouri vor produce chiar mai mult decât poate consuma familia într-o zi, iar surplusul îl va injecta în reţeaua de energie electrică - şi va primi energie înapoi, tot de acolo, atunci când panourile nu produc destul. Noaptea, de exemplu, sau în zilele întunecate. Însă, din februarie şi până acum, stă cu panourile nefuncţionale pe casă.
Motivul: distribuitorul de energie nu a venit să îi monteze contorul, prin care să o racordeze la reţeaua de energie electrică şi să devină, astfel, prosumator.
Cum funcționează sistemul
„De pus contorul în cutia asta - singurul lucru care mai trebuie făcut. Panourile cred că ar fi produs în vara asta, cu atât soare şi lumina, foarte mult. Toată lumea spune: nu depinde de noi, depinde de ceilalţi...am şi făcut multe cereri”, spune ea.
Astfel de cazuri au apărut tot mai des, mai ales în ultimele luni.
„Aici e un contor de energie - înregistrează consumul care vine din reţea către locuinţă, dar şi ce energie se duce către fluxul invers - de la panourile fotovoltaice către reţea”, explică un expert în energie.
Până să fie conectati, cei care au panouri pot folosi energia produsă în regim off-grid, adică să aibă baterii în care să stocheze surplusul sau consumă cât produc în acea zi.
Pentru că numărul de prosumatori a crescut, automat cererea pentru racordarea la reţea s-a mărit, iar distribuitorii de energie nu fac faţă, situaţie cunoscută şi de instalatorii de panouri fotovoltaice.
Dan Tudose, administratorul unei companii de instalare de panouri: „Există şi această lipsă a componentelor, care nu se pot furniza când ne dorim. Este o lipsă pe piaţa de semiconductori - şi la invertoare, şi la alte echipamente din zona noastră de echipamente.”
Fapt confirmat şi de reprezentanţii Autorități Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, care monitorizează piaţa energiei electrice din România, inclusiv aria de fotovoltaice.
Zoltan Nagy-Bege, vicepreședinte ANRE: „Unele firme nu au componente, altele nu au personal, alţii lucrează cu firme subcontractate care nu îşi fac treaba, sunt peste 200 de plângeri şi reclamații pe partea de racordare. Aplicăm nişte amenzi, nu avem altă soluţie.”
Cele mai mari bătăi de cap au însă cei care sunt înrolaţi şi în programul casa Verde Fotovoltaice, care, pe lângă întârzierile cu programul, mai au de aşteptat şi la distribuitor. În România, la finalul anului trecut, erau deja peste 12.000 de prosumatori, adică de consumatori care produc energia electrică şi sunt conectaţi la sistemul naţional, iar estimările autorităţilor arata că până la sfârşitul anului vor fi în în jur de 30.000 de prosumatori.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: panouri fotovoltaice, casa verde, contoare, prosumatori,
Dată publicare:
10-08-2022 19:26