Cum s-ar fi petrecut tragedia din Florești, unde un copil a fost găsit mort în râul Someș: ”Este tragic”

×
Publicitate

Copilul de doi ani din Floreşti, găsit mort în râul Someș, ar fi alunecat pe una dintre pantele din zonă, cred localnicii.

Locuințele sunt construite chiar la marginea apei, iar malul abrupt nu are garduri de protecție. Polițiștii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă și încearcă să afle mai multe despre acest eveniment tragic.

Vineri, după ore de căutări, inclusiv cu drone, salvatorii și-au dat seama că nivelul apei este prea mare, așa că au oprit temporar misiunea. Peste câteva ore au plecat iar în căutarea copilului.

Trupul băiețelului de doi ani a fost găsit la nici 20 de metri de casă, după ce autoritățile au decis să reducă debitul râului. Nivelul apei a scăzut considerabil, iar un localnic a făcut descoperirea.

Andrei Biriș, ISU Cluj: ”Au fost efectuate căutări atât pe malul râului, cât și pe firul apei, cu toate că nivelul acesteia, cât și viteza de curgere erau crescute.”

Băiețelul plecase de acasă vineri, în jurul orei 17, pentru a se juca cu alți copii, pe malul Someșului. La un moment dat a dispărut.

Femeie: ”Numai când s-a uitat și-a picat de acolo sau a alunecat poate. Părinții, săracii, sunt tare necăjiți, cum să fie un părinte. Doamne ferește!”

Bărbat: ”Este tragic, vă dați seama, foarte tragic. Nu am ajutat la căutări, pentru că am văzut că nu e de găsit, dacă a fost Someșul mare.”

Locuințele din zonă sunt poziționate chiar pe marginea râului, dar nu există niciun gard de protecție. În orice clipă s-ar putea întâmpla o altă nenorocire.

Bărbat: ”Dacă stau lângă Someș, trebuie făcut un gard, ceva.”

Beatrice Milonean, purtător de cuvânt IPJ Cluj: ”La nivelul Poliției Municipiului Cluj-Napoca a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate în vederea lămuririi tuturor aspectelor.”

Oamenii legii încearcă să afle de ce copilul de doi ani a fost lăsat nesupravegheat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62191484
Accident neobișnuit. O mașină a rupt parapetul, a sărit peste un pârâu și s-a izbit de malul opus

Un grav accident rutier a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în județul Botoșani.

62191483
Un cântăreț de muzică populară a murit într-un accident de mașină. Imaginile, surprinse de camerele de supraveghere

Sfârșit cumplit pentru un cântăreț de muzică populară din Vâlcea. Bărbatul de 53 de ani și-a pierdut viața sâmbătă, lovit de o mașină, la intrarea în localitatea Horezu.

62168753
Un șofer beat din Pitești, implicat în două accidente rutiere în decurs de câteva ore

Un bărbat din Piteşti a fost implicat, sâmbătă, în două accidente rutiere, în decurs de câteva ore.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.