Cum încercau să iasă din țară hoții care au aruncat în aer un bancomat din Arad. Metoda folosită nu i-a păcălit pe polițiști

×
Publicitate

Au apărut imagini cu momentul în care un bancomat din județul Arad a fost aruncat în aer. În plus, trei indivizi, bănuiți că au pus la cale jaful de săptămâna trecută, au fost reținuți de polițiști.

Suspecții, cu antecedente penale, au fost prinși în timp ce, spun anchetatorii, încercau să fugă din România.

Bărbații au reușit să fure 200.000 de lei. Și au provocat daune în valoare de aproximativ 10.000 de euro.

Cei trei suspecti au fost încătușați într-o benzinărie de pe Autostrada A1, în apropiere de Vama Nădlac. Potrivit anchetatorilor, unul dintre indivizi este cetăţean albanez, stabilit în Maramureş. Ceilalți doi sunt români și locuiesc în județul Arad, la aproximativ 40 de kilometri de comuna în care se afla bancomatul aruncat în aer săptămâna trecută.

Cristian Gheorghe, comisar-șef IGPR: „Monitorizează zona ca după producerea exploziei să poată intra ușor să poată să scoată ușor banii din spatele bancomatului. Acești indivizi au mai folosit acest mod de operare și în trecut”.

În trecut, bărbații ar fi acționat asemănător și în alte țări din Uniunea Europeană.

În încercarea de a le da de urmă, polițiștii au făcut mai multe percheziții, inclusiv în județul Prahova. Acolo, suspecții ar fi ascuns ustensile folosite în timpul jafului.

Cristian Gheorghe, comisar-șef IGPR: „Aspectele pe care le-am identificat și valorificat ne-au condus spre ei și ne-au creat o certitudine că aceștia sunt autorii. Pentru a-și masca plecarea grăbită de pe teritoriul României doreau să încarce mașina pe o platformă”.

Surse din anchetă susțin că în ATM se aflau 200.000 de lei. Bancomatul era montat într-un magazin din centrul comunei Şiria, la 25 de kilometri de Arad. Indivizii vor fi duși în fața unui magistrat cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat și distrugere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
FOTO ȘI VIDEO | Cele mai tari meme-uri cu Tesla „zburătoare” au invadat internetul! Cum a ajuns noul Roadster ținta glumelor
Citește și...
62369321
A fost depășit pragul critic de 40 de grade Celsius în țară. Care este valoarea indicată de termometre, la umbră

România se află sub o cupolă de foc, fiind vizată de Cod roșu, dar și portocaliu de caniculă. Urmează zile cu peste 40 de grade Celsius la umbră, așadar fiți cât se poate de precauți.

62466641
Vasile Bănescu, atac la adresa lui IPS Teodosie: „Îmbrobodirea femeilor în secolul XXI traduce o viziune ruptă de realitate”

Fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române Vasile Bănescu spune că „a predica îmbrobodirea femeilor în secolul XXI traduce o viziune ruptă de realitate”.

 

62433650
Au fost prinşi autorii atactului cu acid sulfuric asupra a doi tineri din Călăraşi. Sunt cercetaţi pentru tentativă de omor

Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi, vineri, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi pentru complicitate la tentativă de omor calificat, victime fiind două persoane care au fost stropite cu acid sulfuric.

Recomandări
Luca niculescu ministri guvern id293493 inquam photos octav ganea
ANALIZĂ. De ce a acceptat Luca Niculescu un „guvern PSDan” cu miniștri controversați, precum Marian Neacșu sau Radu Oprea

Profesorul și politologul Cristian Preda este de părere că Luca Niculescu a fost nevoit să accepte toate propunerile PSD de miniștri, pentru că acest guvern era singura cale de a evita alegerile anticipate, pe care nici președintele nu și le dorea.

Dan neculaescu id293550 inquam photos malina norocea
Noii miniștri și-au preluat mandatele. Premierul Luca Niculescu, tur de ministere. Primele reacții | VIDEO

Premierul Luca Niculescu participă, astăzi, la preluarea mandatelor de către mai mulţi miniştri și merge la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, la Ministerul Afacerilor Externe, la Ministerul Educaţiei, dar şi la Ministerul Apărării.

Drona braila
Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din Buzău. „Noi auzim mereu bubuituri şi zgomote de avioane”

Un fermier a găsit resturi de dronă pe un câmp din județul Buzău. Ministerul Apărării Naționale a trimis un punct de vedere în acest caz.