Cum arată manechinul care a fost confundat cu un cadavru, în Ploiești. Păpușa a fost dusă la INML | FOTO

×
Publicitate

Situație tragi-comică la Ploiești: un apel la 112 a anunțat descoperirea unui cadavru, într-o clădire dezafectată.

Polițiștii au bănuit o crimă, căci corpul învelit într-un sac de dormit era legat cu o sfoară. Abia după 4 ore de cercetări și-au dat seama că de fapt cadavrul era o păpușă de cauciuc.

Clădirea părăsită și plină de gunoaie se află lângă biserica Sfântul Ilie din Ploiești. Preotul de acolo ar fi simțit un miros ca de cadavru și a rugat pe cineva să vină să curețe printre ruine.

papusa ploiesti

Marți, un bărbat de 40 ani s-a apucat de treabă, dar s-a speriat când a dat de ceva ce părea a fi trupul unei femei. Imediat zona a fost împânzită de polițiști. Ba chiar au ajuns acolo și specialiști de la Institutul Național de Criminalistică din București. Au urmat 4 ore de cercetări sub soarele torid, și după ce criminaliștii au ridicat tot ce considerau a fi probă, presupusul cadavru a fost dus la serviciul de Medicină Legală.

Aici însă stupoare. Victima era de fapt un manechin. Oamenii legii au explicat că pentru a preveni orice contaminare a probelor biologice, nimeni nu a pus mâna pe așa zisul cadavru la fața locului. Acum continuă totuși cercetările pentru a-l găsi pe cel ce a abandonat păpușa printre ruine.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62554803
După doi ani de la inaugurare și cinci reasfaltări, a început recepția podului de la Brăila. Când va fi gata procedura

Marți a început recepția podului suspendat de la Brăila și a drumurilor care îl leagă de județele Tulcea și Brăila. Traversările se fac deja de aproape 2 ani, însă, între timp, constructorii au reasfaltat de cinci ori.

62554786
Grav accident în Bihor. Un bărbat și o femeie au murit, iar un copil de 6 ani este grav rănit

Un bărbat şi o femeie au murit, iar un copil a fost rănit într-un accident produs pe centura oraşului Aleşd, unde un autoturism şi un autocar s-au ciocnit. Cele zece persoane aflate în autocar au scăpat tefere, victimele fiind pasagerii autoturismului.

62554784
Nicușor Dan, posibilă întrevedere cu Donald Trump, la summitul NATO de la Haga. Ce alte întâlniri bilaterale mai are (surse)

Președintele României, Nicușor Dan, va avea întrevederi scurte cu unii dintre liderii statelor NATO prezenți la summitul de la Haga, iar printre ei s-ar număra și omologul său american, Donald Trump, susțin surse pentru Știrile PRO TV.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.