Cum arată apartamentul din Galați peste care s-a prăbușit drona rusească. „Suntem încă sub şoc”. GALERIE FOTO

×
Publicitate

Un apartament din municipiul Galați a fost grav afectat după ce o dronă s-a prăbușit peste un bloc din zona Mazepa, în noaptea de 29 mai. În urma impactului, dispozitivul a explodat, iar deflagrația a fost urmată de un incendiu.

Potrivit lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galaţi, în total au fost patru victime - două persoane transportate la spital cu traumatisme uşoare şi două, cu atacuri de panică, au primit îngrijiri la faţa locului.

„Am auzit o bubuitură puternică, vă daţi seama că ne-a luat din somn. Am apucat să ne tragem hainele pe noi şi să ne luăm strictul necesar'', a declarat pentru AGERPRES o femeie care locuieşte la etajul 7 al imobilului pe acoperişul căruia s-a prăbuşit drona.

Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT pentru populaţie.

Ministerul Sănătăţii: Pacienţii sunt stabili

Cele două persoane rănite sunt stabile, fiind internate pentru investigaţii medicale şi tratament de specialitate şi nu se pune problema unui transfer către o altă unitate medicală, a informat vineri Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, este vorba despre o femeie în vârstă de 53 ani, internată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, secţia de Chirurgie Plastică, şi care prezintă arsuri de gradele I şi II la picioare, cu retenţie de corp străin (sticlă) şi de un băiat de 14 ani, internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi, secţia de Chirurgie, având arsuri la antebraţe, fără probleme respiratorii.

„Ambii pacienţi sunt momentan internaţi în spitalele menţionate pentru investigaţii medicale şi tratament de specialitate. Menţionăm că pacienţii sunt stabili şi nu se pune problema unui transfer către o altă unitate sanitară", a precizat MS.

Ministerul Sănătăţii transmite că rămâne în legătură permanentă cu unităţile medicale din Galaţi pentru a monitoriza evoluţia stării de sănătate a celor doi răniţi şi pentru a asigura, cu ajutorul specialiştilor, asistenţă psihologică pentru cei doi şi alte persoane, în cazul în care este necesar.

Noapte de coşmar pentru sute de familii

Sute de familii din Galaţi sunt încă şocate în urma incidentului. La şase ore de la explozie, o zonă de câteva sute de metri este încercuită. News.ro a stat de vorbă cu o femeie care locuieşte, împreună cu familia, în apropierea locului exploziei şi care a relatat întreaga desfăşurare a evenimentelor.

„Totul a început cu mesajul RO-Alert pe care l-am primit la ora 1:52”, îşi începe femeia incursiunea în evenimentele din noaptea pe care nu credea că o va trăi vreodată.

Dronele care trec graniţa au devenit cumva o obişnuinţă în ultimii ani. Frica de la început s-a estompat în timp, mai ales că, până azi-noapte, nu se întâmplase nimic grav.

„Recunosc că, iniţial, nici nu l-am citit cu atenţie şi l-am închis imediat, crezând că este o alertă meteo de vânt sau ploaie. Stăteam cu ochii deschişi, încercând să adorm din nou, dar apoi am auzit zgomotul puternic de motoare de avion venind dinspre graniţă”, a explicat femeia.

„S-a auzit o bubuitură puternică”

Apoi a auzit şi zgomotul obiectului pe care îl urmăreau avioanele. Totul s-a petrecut pe foarte repede-înainte.

„Noi dormim cu geamurile deschise şi, la un moment dat, s-a auzit clar acel bâzâit de dronă. Sunetul devenea din ce în ce mai tare şi părea că se apropie de blocul nostru. M-am pitit în pat de frică, iar dintr-odată s-a auzit o bubuitură puternică, o explozie care a rupt liniştea deplină a nopţii”, a continuat femeia.

„Era ora 1:57 când a căzut drona. Locuiesc într-o intersecţie, iar impactul a fost la aproximativ 250 de metri de noi, dar s-a auzit puternic. Ne-am panicat şi am sărit toţi din pat. Am mers să verific copilul şi câinele, apoi am dat mesaje cunoscuţilor, unor doctori din spital să văd dacă sunt de gardă, dar nu erau”, a povestit ea.

Soţul femeii a ieşit în stradă să afle exact ce se întâmpla. După zece minute, verificate pe ceas, au sosit ambulanţele şi pompierii.

„A fost un noroc fantastic. Drona s-a izbit şi s-a înfipt practic în casa scării, mai exact în casa liftului unui bloc turn. Aceasta este ca o «cuşcuţă» mai înaltă decât restul blocului cu vreo doi metri. Dacă nu se lovea de acea structură, cred că mergea mai departe şi lovea casele din spatele blocului sau intra direct în apartamente. Ar fi fost un scenariu groaznic, ca la 11 septembrie, dacă traiectoria ar fi dus-o direct în bloc”, a spus femeia.

„Suntem încă sub şoc”

Toată noaptea au stat în faţa televizoarelor şi pe reţelele sociale să afle apoi veşti. La şase ore de la explozie, zona este încă complet închisă circulaţiei între cele două intersecţii mari între care este blocul, „nici printre blocuri, nici pe lângă magazinaşe”.

„Suntem încă sub şoc şi nu am putut dormi deloc. Fiul meu, care este în clasa a XII-a, s-a speriat foarte tare; a închis geamul la el în cameră şi s-a mutat în altă cameră să doarmă cu căţelul nostru, Ava, care este şi ea traumatizată de zgomot. Deşi încercăm să ne reluăm cursul normal al vieţii – eu la serviciu, copilul la şcoală – există o teamă profundă. Nu ştii niciodată ce se poate întâmpla”, a mai transmis Simona Elena Bugeac.

Ministerul Apărării a anunţat în jurul orei 8 dimineaţa că încă face cercetări la faţa locului. Din primele informaţii, a rezultat că întreaga încărcătură a dronei de tip Geran 2, de provenienţă rusească, a explodat la momentul impactului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Analist: „Rusia își atinge obiectivele, dovedește că statele NATO doar mimează capacitatea de a acționa”

Analistul politic Cristian Pîrvulescu a comentat pentru Știrile PROTV incidentul grav petrecut la Galați, unde o dronă rusească a căzut peste un bloc.

O dronă rusească a lovit un bloc cu 10 etaje din Galați. Reacții la nivel internațional după incidentul grav din România

Întreaga responsabilitate pentru incidentul grav din Galați îi revine Rusiei, spune președintele Nicușor Dan, după ce o dronă de război a lovit, în noaptea de joi spre vineri, un bloc cu zece etaje din orașul de la Dunăre. 

De ce nu acţionăm atunci când o dronă ajunge în spaţiul aerian românesc. MApN: „Avem limitări legale”

Locțiitorul comandantului Comandamentului Forțelor Întrunite, generalul de brigadă Gheorghe Maxim, a afirmat că militarii nu pot trage cu un proiectil dacă există riscul ca acesta să violeze spațiul aerian al unei țări vecine.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.