Prima reacție a Kremlinului după prăbușirea dronei rusești la Galați. Mesajul ironic transmis de Dmitri Peskov

×
Publicitate

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, este la curent cu incidentul legat de drona prăbuşită în România, a declarat jurnaliştilor, vineri la Astana, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Dar voi ce credeţi? Că am ascuns asta?", a spus ironic Peskov, răspunzând la întrebarea dacă Putin a fost informat despre incidentul cu drona, relatează TASS.

Preşedintele rus se află vineri la Astana, în Kazahstan, unde participă la cel de-al cincilea Forum Economic Eurasiatic şi la reuniunea Consiliului Economic Suprem Eurasiatic.

NATO a acuzat Moscova de comportament iresponsabil şi s-a angajat să "apere fiecare centimetru din teritoriul aliaţilor", după ce România a anunţat că o dronă rusă s-a prăbuşit peste un bloc de locuinţe din acest stat membru al Alianţei, în timpul unui atac asupra Ucrainei vecine, aminteşte Reuters.

Rusia anunţă "măsuri de răspuns" şi acuză Occidentul de manipulare

Măsurile de răspuns ale Rusiei la închiderea Consulatului General al Federaţiei Ruse în România şi la declararea consulului general Andrei Kosilin drept persona non grata nu vor întârzia să apară, a declarat vineri pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Potrivit purtătoarei de cuvânt, "agitaţia" din jurul dronei din România este necesară Occidentului pentru a distrage atenţia de la uciderea copiilor din Starobelsk.

"Agitaţia stârnită de drona din România le serveşte pro-occidentalilor pentru a distrage atenţia de la uciderea copiilor din Starobelsk de către Zelenski, comisă cu fonduri şi sprijin din partea UE, precum şi, după cum este deja evident, pentru a justifica închiderea consulatului general al Rusiei din Constanţanstanţa", a subliniat diplomata.

Consulul general al Federaţiei Ruse la Constanţa a fost declarat persona non grata, iar Consulatul General al Federaţiei Ruse la Constanţa se va închide, a anunţat vineri preşedintele Nicuşor Dan, la finalul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Drona rusească a lovit un bloc din Galați

O dronă de tip Geran 2, de provenienţă rusească, s-a prăbuşit vineri noaptea pe un bloc din Galaţi, incidentul fiind urmat de o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane, o femeie şi fiul ei de 14 ani, au fost rănite, fiind transportate la spital. Alte două au făcut atacuri de panică. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galaţi.

Două aeronave F-16 au fost ridicate de la Baza de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române. ”Piloţii aeronavelor au avut autorizaţie de angajare a ţintelor pe toată durata alertei”, a precizat MApN.

Ministerul Apărării a transmis că, de la începutul războiului din Ucraina, în 47 de situaţii au fost identificate fragmente de drone pe teritoriul României, 12 doar în acest an.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
FOTO Erling Haaland i-a șocat pe fani cu noul său look: ”Spune-mi că nu e adevărat”
Citește și...
AUR contestă concluziile autorităților privind drona din Galați: „Așteptăm expertiza înainte de a condamna agresorul”

AUR afirmă, vineri, că securitatea naţională a fost subminată grav de iresponsabilitatea şi incompetenţa regimului aflat la putere, după ce o dronă a explodat în Galaţi. 

O dronă rusească a lovit un bloc cu 10 etaje din Galați. Reacții la nivel internațional după incidentul grav din România

Întreaga responsabilitate pentru incidentul grav din Galați îi revine Rusiei, spune președintele Nicușor Dan, după ce o dronă de război a lovit, în noaptea de joi spre vineri, un bloc cu zece etaje din orașul de la Dunăre. 

Fost comandant NATO: Incidentul cu drona din Galați este unul major. Trebuia analizată din timp apărarea antidronă pe Dunăre

Fostul comandant în structurile NATO, Virgil Bălăceanu, califică prăbușirea dronei rusești pe un bloc din Galați drept „un incident major”, avertizând că urmările puteau fi mult mai grave. 

Recomandări
Legea integrității, din nou în Parlament. USR vrea ca averile demnitarilor să fie ”la vedere”, PSD elimină total declarația

Legea integrității a ajuns din nou în Parlament, după ce Curtea Constituțională (CCR) a admis obiecția de neconstituționalitate privind obligația partenerilor de viață ai demnitarilor de a depune declarații de avere.

Legea integrității. Cum a modificat AUR prevederea despre ”persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți”

Partidul AUR, condus de George Simion, a reintrodus, luni, în Legea integrității, amendamentul legat de publicarea declarațiilor de avere și de către persoane care au relații asemănătoare între soți, dar care a fost modificat, ca urmare a deciziei CCR.

Dronă căzută la doar cinci metri de o casă din județul Vrancea. Zona a fost izolată, iar localnicii evacuați preventiv

Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbuşită într-un nuc, au fost evacuaţi preventiv luni.