Reacția incredibilă a unui șofer când i-a intrat pe contrasens o mașină condusă de un bărbat de 72 de ani. VIDEO

×
Publicitate

Un șofer de 72 de ani, cadru militar în rezervă, a fost cât pe ce să provoace o tragedie, după ce a intrat cu mașina pe contrasens.

Tânărul cu care era să se ciocnească frontal se afla în mașină cu soția și doi copii mici. El a evitat la limită impactul, însă și-a distrus autoturismul când a intrat în indicatoarele de pe marginea drumului. Polițiștii l-au felicitat pentru prezența de spirit, dar și pentru că și-a protejat copiii în scaune speciale poziționate corect.

Accidentul, filmat de camera de bord

Accidentul a fost filmat de camera de bord a mașinii în care se aflau Alexandru și familia lui. Mergeau la bunici pe DN 1 când, în apropierea localitații Băicoi din Prahova, au fost la un pas să fie izbiți frontal de un șofer intrat pe sensul lor de mers.

Alexandru Vintilă, șoferul care circula regulamentar: „Instinctul meu a fost să trag dreapta de volan, să-l evit, moment în care am pătruns puțin pe câmp și am lovit un indicator de drum. S-a spart parbrizul și au sărit cioburi. Mi-au intrat cioburi în ochi, dar sunt OK”.

Rănită ușor de cioburi a fost și soția tânărului, care era în spate împreună cu fetițele lor: una de 11 luni, cealaltă de doi ani și opt luni. Amândouă erau asigurate în scaune speciale și au scapăt doar cu o sperietură zdravănă.

Alexandru Niță, Serviciul Rutier Prahova: „Din punctul nostru de vedere, reacția șoferului a fost foarte bună pe care o recomandăm tuturor șoferilor. Din imaginile surprinse de camera de bord reiese că acesta era atent la traficul rutier și nu desfășura alte activități de natură de a-i distrage atenția”.

Șoferul vinovat ar fi încercat să plece de la locul accidentului

După ce a provocat accidentul, șoferul vinovat ar fi încercat să plece de la locul accidentului. Pentru că Alexandru a cerut ajutor la 112, acesta s-a întors. Polițiștii l-au amendat cu 870 de lei și i-au luat carnetul pentru trei luni.

Alexandru Niță, Serviciul Rutier Prahova: „Motivând neatenția și faptul că s-a grăbit. Vreau să înțeleagă toți participanții la trafic că 'm-am grăbit' e doar o formulă de a căuta o scuză”.

Polițiștii le atrag atenția și pasagerilor care stau pe locurile din spate că centurile de siguranță sunt obligatorii. În cazul copiilor sub trei ani, este de asemenea obligatoriu ca scaunul lor să fie orientat cu fața în direcția opusă de mers.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62399132
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs accidentul în care trei bărbați au murit striviți sub tavanul unei hale agricole, în Bacău

Trei bărbați din Bacău au sfârșit striviți sub zeci de tone de porumb, după prăbușirea tavanului unei hale agricole.

62399127
„O să-i omoare pe toți”. Sute de oameni au ieșit în stradă în Bucureşti pentru a cere eliberarea ostaticilor răpiţi de Hamas

În București, sute de persoane au participat la un miting pentru eliberarea ostaticilor răpiți de gruparea palestiniană Hamas.

62338811
Farmaciștii din Iași, semnal de alarmă după ce consumul de antibiotice a scăpat de sub control. „Trebuie să oprim trendul”

Amplă campanie de comunicare și informare a farmaciștilor din Iași în scopul descurajării populației de a mai consuma excesiv antibiotice.  

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.