Codul portocaliu de caniculă a „topit” România. Orașul unde au fost 44 de grade Celsius. Apelurile la 112, în creștere

×
Codul embed a fost copiat

Fierbe aerul și se înmoaie asfaltul în București și în 14 județe din sudul și vestul României unde este Cod portocaliu de caniculă.

Pentru prima dată în aceasta vară temperaturile au urcat după prânz la 40 de grade Celsius la umbră.

Mulți dintre cei care au fost nevoiți să iasă din case, s-au topit pe picioare și au avut nevoie de îngrijiri medicale. În Prahova a fost atât de cald încât o mașină oprită în câmp a luat foc și a aprins un lan de grâu.

44 de grade Celsius, aceasta a fost temperatura resimțită joi la ora 16 în Calafat, după ce aerul părea că fierbe inclusiv la umbră.

Citește și
Caniculă
Caniculă istorică în Balcani. Temperaturile au atins noi recorduri. Ce sfaturi dau autoritățile

A fost extrem de cald peste în tot sudul și vestul țării, iar cei cu probleme de sănătate au sunat speriați la 112. Cei de la Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Timiș, nu au avut o clipă de pauză.

Simona Cantea, operator registrator medical: „I s-a făcut rău din cauza căldurii, a ieșit până afară să dea la animale și a leșinat. A găsit-o un vecin".

Un bărbat de 67 de ani a căzut în parcarea unui supermarket în momentul în care a coborât din mașină. Martorii i-au acordat primul ajutor până la sosirea ambulanței.

Numărul apelurilor de urgență au crescut în ultimele 24 de ore cu 10%.

Flori Crișan, manager Serviciul de Ambulanță Timiș: „După ce crește temperatura, apar decompensări ale persoanelor vârstnice, pacienții cronici”.

Curând au apărut problemele și în trafic.

În Timiș sunt restricții de circulație pe drumurile județene între orele 10 și 21 pentru camioanele care depășesc 7,5 tone.

În Prahova, pompierii s-au luptat cu mai multe incendii de vegetație. Unul a izbucnit chiar la marginea Ploieștiului. Un bărbat care lucra în câmp și-a parcat mașina în soare iar resturile de carburant căzute pe elementele metalice încinse s-au aprins. 10 hectare de grâu s-au făcut scrum, iar din cauza fumului dens a fost oprit traficul pe șoseaua de centură câteva zeci de minute.

În Capitală au fost 38 de grade la umbră însă în plin soare te topeai. Primăriile de sector au deschis mai multe puncte de prim ajutor și hidratare ca să-i ajute pe oameni. Din cauza arșiței s-a făcut coadă la o cișmea cu apă rece din parcul Obor.

Femeie: „Cu apă caldă m-am udat pe cap și apa rece se consumă. Consumăm lichide multe, uitați, ne ferim de soare punem o pălărie naturală”.

Flori Anghel, asistent medical: „Au venit aproximativ 10 persoane, le-am verificat tensiunea și saturația de oxigen din sânge, le-am recomandat să nu mai iasă în căldură”.

Canicula va persista în sudul țării însă devineri dimineață toată jumătatea de nord a țării intră sub un cod galben de vreme rea. Sunt anunțate vijelii și ploi torențiale

Canicula persistă în Sudul țării până sâmbăta la ora 10. Valul de aer fierbinte de origini tropicale va fi mai intens doar în Capitală și în 9 județe, pe unde va fi tot cod portocaliu, iar în alte 12 avem cod galben.

Arșița mai scade în intensitate din cauza unei mase de aer rece care intra la noapte în țara noastră prin nord și cuprinde treptat toată țara. Acesta aduce instabilitate și începând cu ora 8 dimineața se vor porni vijeliile mai întâi în jumătatea nordică, iar de sâmbătă noapte e posibil și prin sud.

Reporteri: Emanuela Băluș, Daniel Preda, Marilena Iordache, Doina Plăcintă și Daniel Nițoiu

Articol recomandat de sport.ro
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
De la opulență la discreție: cum au sărbătorit Crăciunul surorile Williams și Ana Ivanovic
Citește și...
Val de cumpărături pe caniculă. Românii dau buzna după ventilatoare, aspersoare, piscine și perdele de răcorire
Val de cumpărături pe caniculă. Românii dau buzna după ventilatoare, aspersoare, piscine și perdele de răcorire

Canicula este mană cerească pentru magazinele de bricolaj. Ca să înfrunte mai ușor zilele toride, oamenii au dat năvală după ventilatoare și aparate de aer condiționat.

Caniculă istorică în Balcani. Temperaturile au atins noi recorduri. Ce sfaturi dau autoritățile
Caniculă istorică în Balcani. Temperaturile au atins noi recorduri. Ce sfaturi dau autoritățile

Meteorologii din Serbia au anunţat joi că miercuri, 25 iunie, a fost cea mai caldă zi din ţara balcanică de când au început măsurătorile, în secolul al XIX-lea, prognozând temperaturi şi mai ridicate în zilele următoare, relatează Reuters.

 

Caniculă și disconfort termic ridicat în mai multe județe, cu temperaturi de 40 de grade. Unde urmează vijelii și grindină
Caniculă și disconfort termic ridicat în mai multe județe, cu temperaturi de 40 de grade. Unde urmează vijelii și grindină

Meteorologii au prelungit avertizările de caniculă și anunță valul de căldură se va suprapune cu ploi torențiale și vijelii în mai mult de jumătate din România.

Recomandări
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist:„Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”
De ce ajustarea fiscală nu mai poate fi amânată. Economist:„Traiul pe datorie nu poate continua la nesfârșit”

Valentin Tătaru, economist-șef al ING România avertizează că România se confruntă cu o problemă veche, amplificată în ultimii ani: un dezechilibru structural între cheltuielile statului și veniturile încasate.

Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie
Nu e nicio glumă. Trei motive pentru care transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie

Transportul feroviar din România este mai bun decât cel din Marea Britanie, oricât de surprinzător ar suna asta. Și există trei argumente în favoarea acestei aserțiuni: programul de funcționare non-stop, servicii predictibile și prețuri mult mai mici.

 

Pârtiile deschise în România. „La condițiile de până acum, că am stat și în tricou, e foarte OK”
Pârtiile deschise în România. „La condițiile de până acum, că am stat și în tricou, e foarte OK”

Sezonul de iarnă începe treptat în stațiunile montane din România. Primele pârtii pentru începători s-au deschis la Brașov, iar, în alte zone, investițiile în zăpadă artificială atrag turiștii.