Ce sancțiuni au primit cei doi profesori din Păulești care s-au bătut în școală. Motivul conflictului

×
Publicitate

Doi profesori de sport, bărbat și femeie, din Păulești, Prahova, s-au bătut în școală până la intervenția Poliției.

Doamna a fost cea care a sunat la 112, să reclame că este lovită, dar s-a dovedit că nici ea nu se lăsase mai prejos. Cei doi au fost amendați pentru tulburarea liniștii publice, iar poliţia continuă cercetările.

Șeful catedrei de educație fizică are o vechime de 20 de ani în unitatea de învățământ. A reclamat-o pe noua lui colegă la conducerea școlii, pe motiv că a întârziat la prima oră. Femeia, la rândul ei, i-a reproșat că a pârât-o. Până la palme și îmbrânceli n-a mai fost decât un pas.

Ovidiu Rădulescu, directorul școlii Toma Socolescu Păulești: „Incidentul a fost în vestiarul sălii de sport, la finalul acelei ore, într-un spațiu care nu este supravegheat video, ambele persoane spun că cealaltă persoană a început acest conflict .”

Chemați la fața locului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru loviri și alte violențe.

Laura Antimiu, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „Din verificări a reieșit faptul că între cei doi ar fi izbucnit un conflict spontan, bărbatul agresând-o pe femeie, iar ulterior aceasta lovindu-l și ea. În urma altercației femeia a fost transportată la o unitate medicală de specialitate.”

Marilena Iordache: „Deocamdată, ambii profesori s-au ales cu o amendă de 1.000 de lei, dar incidentul va fi anchetat și de către școală. Aici, sancțiunile pot merge de la mustrare, până la desfacerea contractului de muncă.”

Vestea scandalului s-a răspândit rapid printre localnici:

Exemplul profesorului nu e demn de urmat”.

(...)

Am rămas chiar surprins, un bărbat să agreseze o femeie care ... chiar și aproape de ziua femeii e ceva un gest urât de neapreciat”, spun oamenii.

Profesoara implicată în scandal a refuzat să comenteze situația, iar profesorul nu a fost de găsit pentru a relata propria versiune a întâmplării.  

Articol recomandat de sport.ro
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Gest uriaș făcut de Mourinho când l-a întâlnit pe Cristi Chivu înainte de Real Madrid - Inter | FOTO
Citește și...
Liviu, șoferul de autobuz erou la Constanța. A sărit de la volan și a readus la viață un bărbat care făcuse infarct

Un șofer de autobuz din Constanța i-a salvat viața unui bărbat care făcuse infarct și căzuse pe trotuar.

Centrala nucleară de la Cernavodă, controlată de experiții AIEA. Ce au observat

AIEA a încheiat o analiză a siguranţei operaţionale pe termen lung la Unitatea 1 a Centralei Nucleare Cernavodă.

 

A fost clasat dosarul în care Bogdan Buta, un fondator al festivalului Untold, este acuzat că ar fi agresat sexual doi minori

Bogdan Buta, un fondator al festivalului Untold, acuzat de implicare în acte sexuale cu minori și de șantaj, scapă basma curată după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj au hotărât să claseze dosarul.  

Recomandări
Filmul alertei de dronă din Moldova: un aeroport închis, două aeronave F-18 spaniole ridicate și RO-Alert în 5 județe

Locuitorii mai multor județe, din zona Moldovei, au primit marți, 08 septembrie, un mesaj în premieră. 

Cine este spionul rus care a fost prins de SRI că fotografia baze militare românești: ”Era instruit de un intermediar”

Procurorii DIICOT au reținut marți după-amiază un bărbat din Federația Rusă, pe care ofițerii SRI îl acuză că a fotografiat mai multe baze militare din România și chiar avioane de transport ucrainene.

Traseul dronei de tip Shahed care a trecut pe lângă Chișinău și a ajuns în România. Ce localități a survolat

O dronă Shahed a intrat din Ucraina în Republica Moldova și a ieșit spre România. Autoritățile au emis o alertă și au ridicat două aeronave F-18 pentru monitorizarea situației.