Ce îndemn au primit de la fiica lor doi români, Axinia și Florin, înainte de a pieri în inundațiile din Spania: „Asta a fost”

×
Publicitate

Cei doi români, soț și soție, care apar pe lista cu numele morților după inundațiile devastatoare din Spania de la sfârșitul lunii trecute, munceau de două decenii în peninsulă.

Aveau casa lângă o plantație de orez, care a fost acoperită de puhoaie. Zece zile i-au căutat fiicele lor. Într-un final, i-au găsit militarii spanioli. Erau îngropați în noroi.

În total, nouă conaționali s-au prăpădit în regiunea Valencia.

Axinia și Florin locuiau în satul Alfafar, în vecinătatea unei plantații de orez. Viitura i-a prins în casă.

Una dintre fiicele lor, Alice, ne-a povestit cu durere ultima discuție pe care a avut-o cu părintii ei înainte ca aceștia să fie luați de ape.

Alice Sandu, fiica victimelor: „Le-am spus 'Țineți-vă bine, țineți-vă bine. Stați liniștiți că o să vină cineva după voi, un elicopter, ceva, vine și vă salvează, stați liniștiți'. La câteva minute am mai încercat să mai sun, cred că le-a căzut telefonul în apă. Și asta a fost”.

Axinia și Florin ar fi încercat să se lege cu niște funii de dubița lor, după ce tot ce era în casă a fost măturat de ape.

Nouă români morți

Alice Sandu, fiica victimelor: „Ei au crezut ca apa le dărâmă casa și cade casa pe ei. Cu toate că era o casă cu construcție bună. Dar ei s-au legat sus pe furgonetă și au legat și furgoneta de garaj să nu o ducă apa și totuși a dus-o apa până pe canal. Era dusă, depășise canalul. Ei s-au urcat acolo cu speranța că o să supraviețuiască, că nu ajunge apa”.

Disperată că nu mai știe nimic de părinții ei, femeia și-a trimis soțul să-i caute chiar în noaptea în care s-au produs inundațiile.

Alice Sandu, fiica victimelor: „A mers soțul prin apă, cu apa până la subraț. Mai târziu s-a întors că nu putea sa înainteze, a mers cu apa pâna la șolduri mult, s-a întors iar, că nu putea. Am pierdut o zi că nu putea să înainteze soțul. Nu ajunsese nimeni să ne ajute”.

Timp de 10 zile, cei doi soți de 57 de ani au fost căutați fără încetare de cele două fiice și de familiile lor.

La un moment dat, Alice a găsit puloverul pe care îl purta tatăl ei în noaptea tragediei, dar nu și pe el. Abia după intervenția militarilor spanioli au fost localizați bieții oameni. Axinia vineri, iar Florin luni.

Cei doi soți vor fi repatriați săptămâna viitoare pentru a fi înmormânați în Turnu Măgurele, orașul lor natal.

Numărul conaționalilor care și-au pierdut viața în timpul calamităților din Peninsula Iberică a ajuns astfel la 9. Autoritățile române vin totuși și cu o veste bună - nu mai sunt români dispăruți. În regiunea Valencia - din estul Spaniei - continuă căutările, având în vedere că zeci de persoane sunt încă date dispărute. În urma potopului au murit 216 oameni.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62498701
Un moped pe care se aflau doi adolescenți s-a izbit de un tractor. Unul dintre băieți, în vârstă de 13 ani, a murit

O plimbare cu mopedul s-a încheiat tragic, vineri seara, pe un drum din județul Suceava.

62498699
Patru muncitori au fost prinși sub un mal de pământ în judeţul Buzău. Unul dintre ei a murit

A fost mobilizare de forțe, vineri seara, într-un șantier din județul Buzău.

62498347
Bătrână găsită carbonizată, în casă. Ce se întâmplase în locuința ei din Pungești

O bătrână de 92 de ani a murit în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința din Pungești, Vaslui.

Recomandări
luca-niculescu-nicusor-dan
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
„Iubirea nu omoară”. Noua campanie Știrile ProTV despre femicid: 30 de românce au fost ucise în 2026 de persoane apropiate

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.