Ce ar fi declarat la audieri pensionarul francez, care a plătit 89.000 de euro pentru a exploata sexual o minoră româncă

×
Publicitate

Caz înfiorător anchetat de polițiștii români și francezi. O fetiță de 12 ani din Călărași a fost vândută de părinți, pentru a fi exploatată sexual de un pensionar francez, care le-a dat 89.000 de euro.

Angajații unui cinematograf din Paris au văzut cum bătrânul o săruta pe copilă și au chemat poliția. Mama fetei și individul au fost arestați la Paris, iar tatăl, prins în țară. Joi, autoritățile române i-au confirmat mandatul european de arestare.

Abuzul a fost denunțat de angajații unui cinema din Paris

Abuzul a fost denunțat de angajații unui cinema din arondismentul 12 al Parisului, unde fetița a fost adusă de părinți și de francezul de 70 de ani, la film. La un moment dat, angajații au observat cum pensionarul o atinge nepotrivit pe fetița de 12 ani în zona pieptului, apoi o sărută pe gură. Cei care lucrau acolo au atenționat-o pe mamă, care nu ar fi părut deloc îngrijorată, ba chiar le-ar fi spus să stea liniștiți, pentru că este vorba doar de un prieten.

În plus, femeia de 27 de ani i-a asigurat că și tatăl s-ar afla în sala de cinema, la câteva scaune distanță. Pentru că gesturile nepotrivite au continuat, angajații au anunțat poliția. Bărbatul de 70 de ani și mama copilei au fost arestați preventiv pentru trafic de ființe umane și agresiune sexuală asupra unui minor. Potrivit Poliției Române, bărbatul, un pensionar din Toulon, le-ar fi plătit părinților aproape 90.000 de euro ca să o poată abuza sexual pe fetiță. Tatăl, un tânăr de 30 de ani, a reușit să fugă din Franța cu fata de 12 ani și fratele ei, un băiat de opt ani. Autoritățile franceze au emis un mandat de arestare european pe numele lui.

Bianca Mihaela Ghiveci, agent șef adjunct, purtătorul de cuvânt al IPJ Călărași:Bărbatul este bănuit că, în perioada ianuarie - februarie, ar fi aplicat rele tratamente fiicei sale minore, în scopul exploatării sexuale a acesteia de către un cetățean francez, în schimbul a 89.000 de euro”.

Bărbatul a fost găsit la nici trei săptămâni distanță, în orașul Călărași. A fost depistat în urma unei colaborări între poliția franceză și cea română. Era acasă împreună cu fetița. El a fost reținut, iar copila de 12 ani exploatată sexual, a ajuns în custodia DGASPC Călărași. În schimb, celălalt copil al cuplului, un băiat de opt ani, locuiește în prezent cu bunicii din partea tatălui, dar este și el monitorizat de asistenții sociali.

Ce ar fi declarat pensionarul francez la audieri

La audierile din Franța, pensionarul ar fi recunoscut că a atins-o și a sărutat-o pe fetiță, dar, susține el, „în semn de afecțiune” pentru că o consideră „ca pe fata lui”. Acesta i-ar fi cunoscut pe părinții copilei tot în Franța. Potrivit polițiștilor, cei doi nu au antecedente pentru trafic de persoane. În schimb, tatăl copiilor a fost condamnat în trecut la un an de închisoare cu suspendare pentru conducere fără permis.

El a fost audiat prin video conferință de magistrații Curții de Apel București, pentru confirmarea Mandatului European de Arestare, iar data extrădarii va fi stabilită împreună cu autoritățile franceze.

Atenție, copiii abuzați sau agresați pot cere ajutor la linia verde 119. De asemenea, dacă observați cazuri de violență domestică, trafic de persoane și discriminare de gen, puteți suna la 0800 500 333, număr gratuit.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură pentru Sorana Cîrstea: șanse minime pentru calificarea la Turneul Campioanelor
Lovitură pentru Sorana Cîrstea: șanse minime pentru calificarea la Turneul Campioanelor
Citește și...
Accident înfiorător cu șapte victime în Cluj-Napoca. Coliziunea s-a produs între un microbuz şi un camion

Echipaje medicale, pompieri şi poliţie intervin, joi, la un grav accident de circulaţie produs în judeţul Cluj. Şapte persoane au fost rănite, una fiind resuscitată.

Lucian Bode afirmă că România îşi menţine obiectivul de ţară reprezentat de aderarea la spaţiul Schengen în anul 2023

Lucian Bode, ministrul de Interne, a făcut, joi, la Bruxelles, noi declarații despre aderearea României la Spațiul Schengen, precizând că țara noastră își menține acest obiectiv în 2023.

Un bărbat a incendiat casa unui vecin, supărat că întârzia să-i dea o datorie de 50 de lei. Câți ani de închisoare riscă

Supărat pe un vecin care întârzia să îi returneze o datorie de 50 de lei, un bărbat de 55 de ani din judeţul Neamţ, a pus mâna pe un bidon cu benzină, şi a hotărât să îşi facă singur dreptate.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Protest de amploare al fermierilor în fața Guvernului. Oierii anunță că rămân în stradă până își rezolvă revendicările

Fermierii protestează marți în fața Guvernului, fiind așteptați agricultori din toate sectoarele, de la apicultură și cultura mare până la creșterea ovinelor.