Ce a observat ministrul Mediului din elicopter în comunele din România. „Aproape în fiecare am văzut”

62361819
Agerpres

Sistemul Garanţie-Returnare a avut o performanţă de 78%, în luna august. Dincolo de succesul acestui sistem, suntem obligaţi să fim ambiţioşi şi pe celelalte fracţii de deşeuri, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

"Dincolo de toate disfuncţionalităţile, de toate micile probleme, de toate cozile la care fiecare român a stat în perioada verii pentru a înapoia PET-uri sau alte tipuri de ambalaje, Sistemul Garanţie-Returnare a avut o performanţă, în luna august, de 78%. Dacă îndrăznim să comparăm acest procent cu tot ceea ce a reuşit în ultimii 30 de ani în sistemul public de salubritate din România, vom constata că este incomparabil. Avem foarte mulţi ani la rând în care am rămas încremeniţi într-o cifră absolut ruşinoasă pentru România. Cred că suntem obligaţi, dovedind prin Sistemul Garanţie-Returnare că se poate atunci când inovezi, când ai curajul să iei anumite decizii ca în managementul deşeurilor municipale, şi în managementul celorlalte fluxuri de material reciclabil pentru care există o responsabilitate a producătorilor, care nu fac parte din SGR, pentru fracţie biodegradabilă. O treime din cele şase milioane de tone de deşeuri pe care România le produce anual face parte din această fracţie. Nu mai vorbim despre construcţii şi demolări, despre deşeuri voluminoase şi alte tipuri de materiale", a spus Fechet.

Oficialul a admis faptul că SGR rezolvă o mică parte din întregul sistem al gestionării deşeurilor în România.

"Ceea ce vreau să subliniez este că suntem pe deplin conştienţi că, dincolo de succesul Sistemului de Garanţie-Returnare, înţelegem cât de puţin rezolvă acest sistem. Cred că suntem obligaţi să fim ambiţioşi în continuare şi pe celelalte fracţii. Cred că România are un potenţial formidabil şi mă bucur să văd mai nou că se deschid noi şi noi capacităţi de reciclare în România, fie că discutăm despre plastic, fie că discutăm despre sticlă. Sper să existe acest lucru şi la aluminiu", a afirmat demnitarul.

Fechet a menţionat, totodată, că, în privinţa trasabilităţii deşeurilor şi a managementului acestora trebuie luate "nişte decizii foarte curajoase".

Specialişti şi autorităţi din domeniul protecţiei mediului se reunesc, joi, într-o nouă ediţie a evenimentului Pria Environment.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62485741
Piromanul din Bacău, prins de polițiști. Cum și-a justificat faptele
Poliţiştii din Bacău au reţinut un suspect în cazul incendiilor izbucnite la două gospodării, acum două zile, în comuna Gura Văii. Este vorba despre un bărbat de 60 de ani din localitate care, după incident, dispăruse de la domiciliu.
62485744
Ploaie torențială transformată în grindină, miercuri noaptea, în Cluj și Sălaj. A fost transmis mesaj RO-Alert
O ploaie torențială în mai multe localități din județele Cluj și Sălaj s-a transformat noaptea trecută, preț de câteva minute, în grindină.
62485727
19 tineri au ajuns pe mâinile medicilor după ce au luat masa în Olimp, la restaurantul unui hotel de trei stele
A fost alertă, joi dimineață, pe litoral, la un hotel din stațiunea Olimp, după ce mai multor studenți li s-a făcut rău.