Cazul ucrainenilor care au fugit de încorporare în România, încheiat cu o tragedie. Unul dintre ei a fost găsit mort în munți

62425524

Un tânăr ucrainean care făcea parte dintr-un grup de trei persoane care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului a murit îngheţat.

 

El a fost abandonat de ceilați doi bărbați, iar salvamontiştii ştiau de la ei că acesta s-ar fi întors în Ucraina, a informat, miercuri dimineaţa, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

Luni seară s-a dat o alertă privind un ucrainean în vârstă de 22 de ani care a trecut ilegal graniţa în România prin Munţii Maramureşului (aproximativ 1.900 metri altitudine) şi care s-ar fi rătăcit.

Salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră au recuperat, miercuri, din Munţii Maramureşului doi cetăţeni ucraineni, nu unul, cum a fost anunţat iniţial. Cu ei se afla și ucraineanul găsit mort, despre care s-a spus că s-a reîntors în Ucraina.

„Doi dintre ucraineni au fost găsiţi. Sunt vii. Unul dintre ei este chiar cel pentru care s-a dat alarma. Au fost un grup de trei persoane, dar din spusele celor doi găsiţi, al treilea s-a întors (în Ucraina - n.r.) şi nu a mai trecut frontiera", a spus Dan Benga.

Abandonat și găsit mort în munți

Directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, a spus că al treilea ucrainean a fost abandonat și găsit mort în albia râului.

„Din păcate al treilea ucrainean a fost abandonat de cei doi care au fost găsiţi şi predaţi echipajelor medicale în dimineaţa asta. Un echipaj al Poliţiei de Frontieră, făcând verificări în dimineaţa asta mai sus cu 2,5 - 3 km de zona în care au fost găsiţi cei doi, l-a găsit pe al treilea ucrainean decedat în albia râului", a spus Dan Benga.

Tânărul ar fi fost abandonat de ceilalţi doi parteneri de drum pe munte, a mai spus acesta.

„Băiatul a fost abandonat de ceilalţi doi şi a murit îngheţat, din cauza frigului. Dacă ne informau în dimineaţa asta când i-am găsit că l-au abandonat mai sus de unde se aflau ei aveam şanse să îl salvăm şi pe cel de-al treilea", a mai precizat Dan Benga.

Acesta a mai adăugat că toate persoanele au peste 20 de ani.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62396736
Adolescente agresate sexual la meditații, de profesorul de matematică. Bărbatul de 52 de ani a fost reținut
Un profesor de matematică din Călărași a fost reținut miercuri de polițiști după ce două adolescente l-au acuzat de agresiune sexuală. 
62353268
Victorie pentru Apple și Microsoft în Uniunea Europeană. Aspectele pentru care nu se vor mai supune legilor concurenței
Restricțiile privind concurența digitală nu se vor mai aplica serviciului iMessage de la Apple și nici browserelor de internet Edge și serviciului Bing de la Microsoft.
62425508
Alunecare de teren într-o mină de aur, în Turcia. Nouă mineri, blocați în subteran
Nouă mineri sunt blocați într-o mină de aur din nord-vestul Turciei, din cauza unei alunecări de teren.