Caz tragic în Vrancea. O fetiță a murit a doua zi de la naștere, în spitalul din Focșani. „Nu avem certificat de deces”

62224181
Shutterstock

O familie din Odobești, județul Vrancea, trece prin clipe de groază după ce o femeie în vârstă de 39 de ani a născut o fetiță pe 28 ianuarie, însă a decedat a doua zi, la Spitalul Județean Focșani.

Femeia avusese ultima ecografie pe 25 ianuarie, unde i s-a specificat că totul este în regulă, colul fiind închis. Medicul curant al gravidei i-a spus că pe 28 ianuarie, în ziua în care urma să fie de gardă, să meargă la spital pentru internate, pentru a-i provoca nașterea.

„S-a internat duminică 28 ianuarie 2024 la ora 10:00 la secția de ginecologie a Spitalului Județean Vrancea. I s-a făcut ecografie, i-au luat sânge, au urcat-o în pat, i-au pus perfuzii pentru dilatare și i-au monitorizat fătul! În jur de ora 15:00 fără un sfert cumnata mea a rugat personalul medical o să îi facă cezariană, deoarece colul nu era deschis și nici dureri nu avea! Doctorul a zis însă, să mai aștepte, poate se declanșează contracțiile!”, a declarat cumnata femeii pentru Ziarul de Vrancea.

Aceasta a continuat povestind că bătăile inimii și ritmul cardiac ale fătului au fost în parametrii normali. La ora 19:45, gravida a fost pusă să semneze pentru anestezie și cezariană.

„În jurul orei 20:20 aparatul nu mai detecta bătăile fetale. A început să-i mute aparatul pe burtă, l-au găsit bătăile fetale dar foarte slabe, ulterior revenind la normal. După câteva momente s-au pierdut din nou bătăile fetale, iar le-au căutat și doctorița a zis că „fătul se joacă cu ele!”, a mai spus cumnata acesteia.

Ulterior, în urma unei ecografii, femeii i s-a spus să se pregătească pentru operația de cezariană, dar și că fătul are cordonul ombilical în jurul gâtului.

„Cumnata mea a născut duminică 28 ianuarie 2024 la ora 21:20 prin cezariană, fetița având greutate de 2.600 kg și scor APGAR 8! După ce au scos fata, cumnata mea a întrebat dacă fata este bine. Dr Joițaru a țipat la ea zicându-i „Nu o auzi plângând"? Dar s-a auzit numai un „Oa!...”După aceea a auzit doar aspiratorul cum o curața și o aspira. I-a adus-o preț de câteva secunde, i-a lipit-o de față și i-a zis cumnatei „ Uite o ce frumoasa e, felicitări, nota 10!”, a declarat ruda femeii.

În continuare, fetița a fost luată de un medic neonatolog, iar mama ei a fost dusă în secția ATI, la ora 22:00. În jurul orei 05:30, femeia a fost înștiințată că este o problemă cu fetița, și anume că are o hemoragie internă și că are nevoie de semnătură pentru sânge și plasmă.

„Cumnata a dat semnatură, dar fără a fi lăsată să citească, doar i-a indicat unde să semneze. La 10 minute după aceea, a venit o asistentă să îi ceară din nou semnătura pentru plasmă. Menționez că toate acestea s-au întâmplat în secția ATI, cumnata mea fiind la câteva ore după cezariană și fiind încă sub efectul anesteziei! Luni 29 ianuarie 2024 în jur de ora 6:30 cumnata mea l-a sunat pe soțul ei să vină la spital să vorbească și să ceară transferul fetiței către o altă unitate spitalicească! La această solicitare ni s-a spus că protocolul prevede că fetița nou născută nu poate fi transportată 72 de ore! Cumnata mea, mama fetiței nou născute, a fost mutată pe secție. La ora 9:10 i s-a administrat tratamentul, iar la ora 14 -14: 30 au venit cele 4 doctorițe să o anunțe că a decedat copilul!”, a mai povestit cumnata acesteia.

Familia a depus plângere la Direcția de Sănătate Publică Vrancea și plângere penală la poliție. „Avem certificat de naștere, nu avem certificat de deces și nici hârtie prin care să ateste că este decedat copilul. Autopsia a fost făcută astăzi, 31.01.2024! Vineri 02 februarie 2024 vom lua trupul fetiței decedate pentru înmormântare”.

Conducerea Spitalului Județean Focșani a transmis următoarele: „Pentru a clarifica această situație, în momentul de față sunt deja mai multe anchete în desfășurare, respectiv o anchetă internă a spitalului, ancheta Direcției de Sănătate Publică Vrancea și ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Din primele cercetări reiese că nou născutul a suferit de „boala hemoragică a nou născutului”, cu o evoluție post partum rapidă, care nu a răspuns la tratament, declanșată cel mai probabil de o boală congenitală. Acest lucru urmează să fie elucidat de către Laboratorul IML Iași, în urma analizei probelor histopatologice”.

De asemenea, IPJ Vrancea a transmis că sunt efectuate verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a celor întâmplate în cauză și luarea măsurilor legale ce se impun.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62379196
Surse: Liderul PNL, Iulian Dumitrescu, preşedinte al CJ Prahova, a fost pus sub control judiciar

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost pus sub control judiciar în dosarul în care DNA a făcut, joi, mai multe percheziţii, inclusiv la sediul CJ, au precizat surse judiciare citate de Agerpres.

62422373
Noi stații de încărcare rapidă pentru mașinile electrice vor fi instalate în România, inclusiv pe autostrăzi

Numărul mașinilor electrice din România crește în fiecare an, astfel că inclusiv benzinăriile trebuie să se adapteze.

62422359
Primul spital contruit din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata și caută personal. Clădirea, ridicată în 2 ani

Primul spital construit integral din fonduri publice în ultimii 30 de ani este gata. Este vorba despre o uriașă clinică de stomatologie cu 64 de cabinete, săli de operație și terapie intensivă, dar și secții de cardiologie și boli infecțioase.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.