Călin Ionescu, cunoscut sub numele de scenă Rimaru în trupa RACLA, este acuzat de hărțuire sexuală de mai multe femei

Calin Ionescu ”Rimaru”
Facebook.com

Campania online care a pornit de la scandalul de la Hollywood, după cazul lui Harvey Weinstein, care a hărțuit sexual mai multe actrițe, a fost preluată și în România, prin intermediul mesajului metoo.

Astfel, Călin Ionescu, cunoscut sub numele de scenă ”Rimaru” de la trupa de hip-hop R.A.C.L.A., este și el acuzat de mai multe femei de hărţuire şi agresiune, pe rețelele de socializare.

Rimaru este unul dintre fondatorii R.A.C.L.A., care este una dintre cele mai vechi trupe de rap din România.

În același timp, Călin Ionescu lucrează în publicitate, ultimul post ocupat fiind în cadrul agenţiei Centrade Cheil.

Pe Facebook au fost postate mai multe mesaje prin intermediul #metoo, în care mai multe femei povestesc cum Rimaru le-a făcut avansuri, iar după ce era refuzat acesta le jignea și le amenința.

Citește și
Reese Witherspoon
Actriţele Reese Witherspoon şi America Ferrara susțin că au fost abuzate când erau minore

CITIȚI ȘI: ”Me too”, campania lansată pe Twitter pentru victimele hărţuirii sexuale. ”Măcar știm că nu suntem singure”

Unele acuzații la adresa lui Rimaru sunt susținute de printscreen-uri care conțin fragmente din aceste conversații private de pe Facebook.

Se pare că toate aceste mărturisiri au fost declanșate de postarea unei persoane care luc rează în acest domeniu (al publicității), care nu s-a ferit să îi dea numele, poreclindu-l ”regele tuturor libidinoșilor”.

Felicitări sincere tuturor fetelor care şi-au spus oful prin #metoo. Am văzut şi nişte poveşti cu libidinoşi de prin agenţiile de publicitate. Eu şi prietenii mei ne întrebam când apare contentul ăla marfă cu regele libidinoşilor. Empiric vorbind, jumătate dintre femeile pe care le cunosc şi au treabă remotely cu advertisingul au avut treabă şi cu el. Hai că se poate“, a scris Faiăr Silviu, o persoană care a lucrat pentru mai multe agenţii de publicitate din România. 

În mai puțin de 24 de ore de la postare, acest mesaj a înregistrat peste 100 de comentarii. Printre acestea se află și unele care aparțin unor tinere care susțin că au fost amenințate de Călin Ionescu.

 ”În 2014 eram în anul I de facultate, cursantă a Şcolii Centrade Cheil în seria a 17-a. Individul nu era unul din mentorii noştri, dar s-a băgat în seamă pe Facebook. M-a întrebat cum mi se pare agenţia şi dacă îmi place la Centrade Cheil.

După ce i-am zis că mi se pare interesant, m-a întrebat dacă n-aş vrea să ieşim la o cafea să îmi povestească mai multe despre creaţie. Nu i-am mai răspuns. Timp de câteva zile mi-a trimis mesaje în care vorbea singur pe chat. La Noaptea Agenţiilor, m-a tras de o mână de-o parte şi m-a întrebat cum îmi permit să nu îi răspund pe Facebook. 

După care a adunat toată flegma pe care a avut-o în el şi m-a scuipat în faţă de faţă cu toată lumea, cu toţi prietenii şi colegii. Bineînţeles că s-a muşamalizat totul şi m-au rugat insistent de la HR să nu mai povestesc“, a scris o altă fată.

O altă persoană, pe nume Andreea Retinschi, a povestit un incident de la acelaşi eveniment:

”Noaptea agenţiilor, 2015. Eram la Centrade cu câtiva prieteni, mă rătăcisem de ei şi îi căutam pe terasă. Am simţit că cineva mă strânge foarte puternic de ceafă, m-am întors şi îl văd. Îl ştiam pentru că îmi tot scria să ne vedem, şi nu doar mie, dar la multe din fetele pe care le ştiam. Mă gândesc că nu şi-a dat seama cât de tare m-a strâns. Începe să vorbească şi i se poticnesc cuvintele, e foarte beat.

Mă întreabă repetat ce caut acolo, „Eşti pe teritoriul meu, de ce ai venit aici, aici e teritoriul meu“. Îi spun că e beat şi îi spun să mă lase în pace şi îmi varsă băutura lui în cap, apoi aruncă cu paharul de plastic în capul meu în timp ce mă îndepărtez. În timp ce le povestesc pe hol prietenilor mei ce s-a întâmplat, vine o fată care îmi spune că a auzit povestea, dar nu a auzit numele, dar bănuieşte ca este vorba despre el. Îi confirm şi mă roagă să fac o plângere pentru că pe o prietenă de a ei a scuipat-o în seara aceea. Ieşim un pic pe terasa să luam un pic de aer, vine direct la mine, e agresiv, îmi vorbeşte de la câţiva centimetri de faţa mea, pune mâna pe mine.

Baieţii care sunt cu mine se pun între noi şi plecam de acolo. Caut pe cineva să fac plângere. Aşteptam o vreme lungă, dar nu vine nimeni, povestesc câtorva oameni de acolo, primesc diverse „Ei, e beat, ştii cum e“, "În rest e un tip okay“, „Nu lăsa asta să îţi strice seara“. Până la urmă am făcut plângere la agenţie şi am fost asigurată că va fi disciplinat şi că nu va mai exista o următoare abatere.

Îmi pare rău că nu am scris atunci despre asta atunci, şi poate din cauza asta au fost şi alte fete în aceeaşi situaţie. M-a făcut să mă simt atât de mica şi neputincioasă şi mi-a fost frică. Înca îmi este, dar văd că ne facem curaj.“

O altă persoană, Ana-Maria Gheorghe, susține de asemenea că a fost acostată de Rimaru.

”Acum câţiva ani eram o floricică copywriteriţă, cu vise de Mad Men şi inocenţă în ochi. Făcusem o campanie de self-branding, #checkinlajob #cechinfarajob, care se viralizase în online şi la câteva luni după asta m-a chemat o agenţie mare, la care nu visam să ajung vreodată, la un super interviu. Eram atât de emoţionată încât îmi învăţasem un discurs, cu tot cu glume. Interviul a mers strună şi am ajuns acasă cu zâmbetul pe buze. Când colo, ce să vezi? Intru pe Facebook şi primesc un mesaj de la un tip. Acest tip se dăduse foarte agresiv la mine pe Facebook şi eu nu eram interesată. Chiar l-am respins brutal de câteva ori că şi-o ardea libidinos. Mesajul de la tip era aşa: "Tu crezi că mă refuzi pe mine şi lucrezi la mine-n echipă? Jet!" şi mi-a dat block.“

Agenția de publicitate Centrade Cheil, unde este angajat Călin Ionescu, a scris pe Facebook că ... l-a sancționat pe Rimaru, ”în conformitate cu prevederile Codului Muncii”

 O altă persoană afirmă că a fost jignită și agresată de Călin Ionescu ”în special noaptea”.

„După ce a plecat acest Rimaru din agenţia la care lucram în 2015, am primit o serie de mesaje din partea acestuia, similare cu cele postate mai sus. Din păcate (acum spun asta), am şters mesajele imediat ce a început să mă ameninţe, să mă jignească şi să mă agresese în special noaptea, astfel încât şocată am fost de-a dreptu'. Acel om cu care am lucrat 2 ani de zile şi care părea respectabil era în stare de aşa mizerii, era monstruos şi libidinos irecuperabil. Am povestit colegilor cele întâmplate şi surpiza a fost cu atât mai mare când am aflat că alte colege trecuseră prin aceeaşi experienţă sau chiar mai rău.“

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
”Me too trebuie să fie și despre bărbații agresori sexuali. Am ceva de povestit”. Mărturia unui român
”Me too trebuie să fie și despre bărbații agresori sexuali. Am ceva de povestit”. Mărturia unui român

”Me too”, campania din mediile sociale pentru sprijinul victimelor agresorilor sexuali a adunat milioane de mărturii și a stârnit reacții diverse. Foarte interesantă este atitudinea unui român care a spus că ”Me too” ar trebui să fie și despre agresori.

Actriţele Reese Witherspoon şi America Ferrara susțin că au fost abuzate când erau minore
Actriţele Reese Witherspoon şi America Ferrara susțin că au fost abuzate când erau minore

Actrițele Reese Witherspoon și American Ferrara susțin că au fost abuzate sexual când erau minore. Mărturiile lor vin în contextul în care numersoase personalități de la Hollywood s-au alăturat campaniei „MeeToo” (n.r - Și eu).

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.