Haosul pestei porcine: până au venit medicii, unii oameni au tăiat animalele și au pus carnea în congelatoare

×
Publicitate

În plin focar de pesta porcină africană, autorităţile dau bâlbe peste bâlbe.

Într-un sat din Brăila, primarul a reuşit să ţină pe loc medicii veterinari vreme de trei zile pe motiv că nu respectau porcedura legală.

Timp suficient ca pe localnici să îi prindă brusc spiritul ignatului şi să taie porcii din curţi. Joi, când au fost primiţi, însoţiţi de militarii şi jandarmii, cele mai multe coteţe erau deja goale.

De altfel, specialiştii susţin că poticneala autorităţilor le-a permis fermierilor, la începutul epidemiei, să mute porcii dintr-un judeţ în altul şi astfel să împrăştie virusul periculos. Până au luat măsuri, a fost prea târziu.

Primarul comunei Unirea, din judeţul Brăila, a reuşit să întârzie trei zile accesul medicilor veterinari în curţile crescătorilor de porci. Motivul: nu era stabilită comisia de evaluare a greutăţii animalelor.

Ioan Ungureanu, primar comună Unirea, jud Brăila: "E supărare pentru că, normal, din pierdere câştig n-ai să faci niciodată. acem act, ştie omul cu ce pleacă, ştie omul ce va primi."

Joi dimineaţă, degeaba au intrat medicii veterinari în curţile oamenilor, localnicii au tăiat singuri aproape toate animalele şi le-au pus pentru iarnă.

Localnică: "Majoritatea lumii a tăiat. Ne-a dat voie, adică zvonit, aşa, nu că ne-a dat voie. Pentru ce mai trăim la ţară, dacă n-avem şi noi un porc?"

Congelatoarele oamenilor din Valea Cânepii sunt pline, cei mai mulţi şi-au sacrificat deja porcii înainte de a veni autorităţile să îi asomeze, aşa cum spune ordinul prefectului în legătură cu pesta porcină africană.

Femeie: "Tot porcul, peste o sută de kilograme puţin. Tot l-am băgat aici. N-am făcut decât o fărâmă, duminică, de-abia am băgat în gură şi restul tot e aici."

Localnic: "A mai avut din ăia mari, la o sută de kilograme, dar pe aia i-a tăiat şi i-a băgat în ladă."

Problema este că virusul pestei porcine africane rezistă doi ani şi jumătate în carnea congelată.

Gicu Drăgan, director DSVSA Brăila: "Peste trei luni de zile îl scoate, face friptură sau ce face acolo şi aruncă oasele la câini. Câinele s-a dus mai departe şi, peste şase luni, ne trezim iar cu acest virus. Pentru că el rezistă la congelat şase luni."

Specialiştii susţin că pesta porcină africană s-a răspândit atât de rapid în sudul ţării pentru că, după ce mistreţii veniţi din Ucraina au îmbolnăvit porcii din Tulcea, fermierii nu au aşteptat ca autorităţile să le confişte porcii. I-ar fi urcat în maşini şi i-ar fi vândut în judeţele învecinate, Constantă, Ialomiţa şi Brăila. Ar fi una dintre explicaţiile pentru care boala s-a extins atât de rapid în aceste zone.

Autorităţile neagă că ar fi avut astfel de scăpări.

Vicepreşedintele ANSVSA: "Nu sunt verificate astfel de informaţii. Într-adevăr există cazuri care au fost depistate prin filtre, filtrele de la ieşirea din județul Tulcea, când s-a instaurat starea de alertă. Iar carcasele şi bucăţile de carrne au fost confiscate şi incinerate."

Cert este că am ajuns să avem avem peste 600 de focare de peste porcina africană, în 8 judeţele din ţară, aflate în carantină.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Mesajele românilor care vin din diaspora la mitingul din București: ”Aducem democrația din Vest”

Românii din diaspora au pornit spre Bucureşti. Vor să participe la mitingul anti-PSD programat vineri în Piaţa Victoriei.

Controverse după moartea judecătorului condamnat pentru corupție Stan Mustață

Stan Mustaţă, un fost judecător condamnat şi încarcerat pentru fapte de corupţie, a murit miercuri seară în spitalul ''Carol Davila''.

Fiul primei victime a virusului West Nile: ”Un tânțar să doboare așa un om?!””

Este oficial: avem primul deces în acest sezon cauzat de virusul West Nile. Un bărbat de 79 de ani din Galați a murit după ce a fost înțepat de un țânțar infestat.

Recomandări
Cine l-ar fi coordonat din Rusia pe columbianul trimis să execute un atac în România. I-a trimis o hartă cu obiective marcate

Columbianul capturat de ofițerii de la Combaterea Crimei Organizate, chiar înainte să provoace incendii devastatoare lângă București, a fost recrutat de un profesor cubanez de dansuri latino, stabilit în Federația Rusă.

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.