Alertă în țară. Numărul focarelor de pestă porcină africană a crescut

61975812
Pro TV

Numărul focarelor de pestă porcină africană din judeţul Brăila a ajuns la 13, după ce virusul a mai fost confirmat în trei localităţi din Insula Mare a Brăilei, potrivit informaţiilor furnizate miercuri de Direcţia Sanitar Veterinară Brăila.

Cele trei noi focare au fost confirmate în localităţile Măraşu, Băndoiu şi Măgura din Insula Mare a Brăilei, iar porcii, în număr de aproximativ 200 de exemplare, urmează să fie eutanasiaţi de autorităţile sanitar-veterinare.

Până la sfârşitul săptămânii trecute, în judeţul Brăila, au fost eutanasiaţi şi îngropaţi 3.014 porci, din zece focare aflate pe raza comunelor Frecăţei, Berteştii de Jos şi Stăncuţa, iar alte 145 de exemplare au murit înainte ca autorităţile veterinare să fie anunţate.

Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare Brăila, Gicu Drăgan, judeţul Brăila este al doilea pe ţară, după Timişoara, ca număr de porci aflaţi în crescătorii, cu peste 200.000 de exemplare, din care 140.000 se află în fermele situate în zona Tichileşti - Tufeşti.

În acţiunile de combatere a pestei au fost angrenate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, Armata şi au fost instituite filtre pentru dezinfectarea roţilor maşinilor la trecerile bac de la Gropeni şi de la Stânca şi la marginea localităţilor Spiru Haret şi Berteştii de Jos.

De asemenea, pentru ca virusul să nu se răspândească pe cale rutieră, s-a luat măsura restricţionării traficului greu pentru maşini cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DJ 211A, tronsonul Viziru - Cuza Vodă, şi pe DJ 212, tronsonul Cuza Vodă - Mihai Bravu.

Sălaj: Al doilea focar de pestă porcină africană confirmat la un porc mistreţ

Un al doilea focar al virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmat, în judeţul Sălaj, la un porc mistreţ de pe un fond de vânătoare, la mică distanţă de primul focar, depistat în urmă cu o săptămână, în două cadavre de porci mistreţi.

"Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost depistat în judeţul Sălaj la un porc mistreţ în vârstă de trei luni, de pe fondul de vânătoare 22 Panic, la aproximativ 13 kilometri de primul focar", se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii miercuri, de Direcţia Sanirat Veterniraă şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj.

Potrivit sursei citate, în urma confirmării bolii de către Institutul de Diagnostic şi Sănatate Animală, serviciile veterinare din cadrul DSVSA Sălaj au actualizat Planul de măsuri privind combaterea Pestei Porcine Africane stabilit în focarul anterior, urmând ca în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj să fie aprobat planul privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane în Fondul de Vânătoare 22 Panic, din comuna Hereclean, precum şi stabilirea zonelor de restricţii.

Primul focar al virusului pestei porcine africane a fost depistat, în Sălaj, în urmă cu o săptămână, în două cadavre de porci mistreţi, găsite într-o pădure din comuna Măierişte, situată în apropierea limitelor de judeţ dintre Satu -Mare şi Bihor.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61976745
Șoferul cu numere anti-PSD, citat ca martor în dosarul penal deschis de Poliția Rutieră

Răzvan Ștefănescu, șoferul cu numere anti-PSD, a fost citat ca martor în dosarul penal deschis, miercuri, la ora 16:10, la Secția de Poliție Udrişte, transmite avocata care îl reprezintă.

61976231
Cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din opt judeţe, până joi

Hidrologii au emis o avertizare cod portocaliu pentru râuri din opt judeţe, aceasta fiind valabilă de miercuri de la ora 15.00 şi până joi, la ora 10.00. De asemenea, este cod galben pentru alte râuri, din majoritatea judeţelor ţării.

61965963
Primăria plătește 2 milioane de lei pentru a trimite 1.000 de pensionari în excursie în Grecia

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori, plăteşte aproape 2 milioane de lei (în jur de 400.000 de euro) pentru organizarea unei tabere pentru 1.000 de pensionari în Grecia în perioada august-octombrie.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Colaj inquam agerpres
Sorin Grindeanu anunță că PSD nu va vota Guvernul Mureșan: „Rămâne cum am stabilit. Nu cedăm la presiuni mediatice”. VIDEO

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că în Consiliul Politic Naţional al PSD s-a votat în unanimitate ca parlamentarii social-democraţi să nu voteze guvernul propus de premierul desemnat, Siegfried Mureşan.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).