Avocatul soților Coman-Hamilton „Soţii de acelaşi sex ar trebui să fie egali în drepturi”

61917941
Pro TV

Cazul cuplului de homosexuali Coman-Hamilton, nerecunoscuţi de autorităţile române, a fost prezentat joi la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxembourg.

Avocatul general Melchior Wathelet consideră că noţiunea de „soţ” în cadrul directivei europene privind libera circulaţie include şi soţii de acelaşi sex, scrie News.ro.

În consecinţă, statul român ar fi trebuit să permită familiei Coman-Hamilton să se stabilească în România ca soţi, pentru a îşi putea continua viaţa de familie începută în afara ţării. Decizia finală a judecătorilor europeni în speţă este aşteptată în primăvara anului 2018.

„Opinia Avocatului General susţine toate argumentele pe care Asociaţia ACCEPT şi petenţii le-au prezentat judecătorilor europeni. Acesta a arătat că noţiunea de soţi în cadrul directivei trebuie să primească în întreaga Uniune o interpretare autonomă şi uniformă, care include soţii de acelaşi sex. Asta înseamnă practic că din perspectiva dreptului european privind libera circulaţie soţii de acelaşi sex ar trebui să fie egali în drepturi cu cei de sex opus, indiferent de legislaţia statelor membre. Opinia sa se bazează pe evoluţia legislaţiei din marea majoritate a statelor membre UE care recunosc şi protejează familiile gay -22 din 28 de state oferă deja parteneriat civil sau căsătorie pentru cuplurile de acelaşi sex. Mai mult, avocatul general Wathelet subliniază faptul că discriminarea pe motive de orientare sexuală nu poate fi justificată de pretinsa protecţie a familiei tradiţionale. Ne aşteptăm ca hotărârea judecătorilor europeni să ia în calcul toate aceste argumente şi să avem în câteva luni o decizie favorabilă în cauză,” a declarat Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului şi membră a Asociaţiei ACCEPT.

Avocatul General îndeplineşte, în cadrul proceselor la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, rolul unui expert în drept european care oferă judecătorilor o opinie de specialitate, imparţială. Această opinie ajută judecătorii europeni să îşi formuleze decizia finală.

Asociaţia ACCEPT aşteaptă hotărârea celor 15 judecători ai Marii Camere CJUE în primăvara acestui an.

„Primim cu mare bucurie opinia avocatului general. Interpretarea lui arată că autorităţile române au greşit refuzând să ne trateze ca familie. Sperăm ca decizia judecătorilor europeni să confirme că avem dreptul să locuim împreuna în România ca soţi,” a declarat Clai Hamilton.

„Decizia judecătorilor europeni va fi extrem de importantă pentru Curtea Constituţională şi sperăm că va fi înţeleasă şi de politicienii români: cetăţenii români nu pot fi împărţiţi în buni şi gay. Nu mai putem fi trataţi ca cetăţeni inferiori, fără drepturi egale, pe baza prejudecaţilor pe care unii le au cu privire la homosexualitate,” a adăugat Adrian Coman.

Adrian Coman, Clai Hamilton şi Asociaţia ACCEPT au fost audiaţi de Marea Cameră a CJUE pentru stabilirea definiţiei termenului „soţi” în legislaţia europeană privind libera circulaţie pe teritoriul UE în data de 21 noiembrie 2017. Cazul a ajuns pe masa judecătorilor europeni după ce opinia lor a fost solicitată de Curtea Constituţională a României, pentru a stabili dacă articolele din Codul Civil care interzic recunoaşterea căsătoriilor gay încheiate în afara României sunt constituţionale sau nu.

După ce CJUE va da o hotărâre în primăvara anului 2018, cazul va reveni la CCR, pentru o decizie finală în speţă. Hotărârea judecătorilor europeni este obligatorie atât pentru instanţa din România, cât şi pentru toţi judecătorii din Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61869191
Şefii regiei de termoficare din Botoşani, trimişi în judecată de DNA. Prejudiciu de peste 3 milioane lei

Şefii de la societatea de termoficare din Botoşani au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie.

61932876
Inspecţia Judiciară s-a sesizat privind modul în care Eugen Stan a fost protejat

Este vorba despre cazul de agresiune sexuală din 2016, din care Eugen Stan ar fi scăpat cu ajutorul colegilor.

61933664
Noi imagini cu polițistul Eugen Stan. Descoperirea procurorilor în apartamentul lui: trofeele colecţionate de agresor

Agentul de poliţie Eugen Stan, acuzat de multiple agresiuni sexuale asupra unor copii, dar şi asupra unei femei a provocat un cutremur în Ministerul de Interne.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.