Amenzi pentru firmele care închiriază skijet-uri pe plajă, după accidentul din Eforie

61902151

Firmele care desfășoară activități de agrement pe litoral au fost controlate timp de patru zile. Polițiștii de la transporturi au găsit mai multe nereguli și au aplicat amenzi.

Poliţiştii din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi au verificat, în perioada 12-14 august, în cooperare cu reprezentanţii IGPF-Grup Nave Constanţa şi ANR - Căpitănia Zonală Constanţa, societăţile comerciale care au ca obiect de activitate agrementul nautic în scop comercial, aplicând 3 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.000 de lei conform H.G. nr. 876 din 2007, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IGPR, în cadrul acţiunii desfăşurată pentru prevenirea de evenimente/ accidente nautice au fost verificate 14 societăţi comerciale, 36 de persoane angajate, 31 de sky jet-uri, 14 hidrobiciclete şi alte bunuri şi echipamente recreaţionale (5 bărci gonflabile şi 25 de canapele acvatice).

De asemenea, reprezentanţii ANR au promovat campania de prevenire "S.O.S. vesta de salvare salvează vieţi".

„Reprezentanţilor societăţilor comerciale li s-a atras atenţia asupra necesităţii respectării prevederilor legale privind închirierea motovehiculelor nautice doar persoanelor ce deţin certificat de conducător de ambarcaţiune clasa C, a obligativităţii purtării vestei de salvare şi a interzicerii închirierii bunurilor recreaţionale persoanelor ce au consumat băuturi alcoolice", se arată în comunicat.

Acțiunea poliției a avut loc după accidentul de vineri, de pe plaja din Eforie Nord. Un tânăr a fost grav rănit, iar prietena lui a scăpat ca prin minune, după ce salteaua pe care se aflau a fost lovită de un skijet scăpat de sub control.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62340860
Tragedie în Arad. O femeie a murit după ce a fost târâtă de tramvai la coborârea din vagon

O femeie din Arad a murit după ce a fost târâtă de tramvai mai mulţi metri la coborârea din vagon, uşile închizându-se când victima încerca să coboare căruciorul în care se afla fata ei cu handicap.

62376721
Reacția șoferului camionului din care a căzut un buștean peste o mașină, când a văzut echipa PRO TV. VIDEO

Accident terifiant pe DN10, în județul Brașov, după ce un TIR încarcat cu lemne a lovit limitatorul de gabarit instalat pe șosea

60595737
Steag roșu pe toate plajele de pe litoralul românesc. Sunt gropi adânci aproape de mal, șase oameni au murit în 24 de ore

Este steag roșu pe toate plajele de pe litoralul românesc, ceea ce înseamnă că turiștii nu au voie să intre în apă. Vântul puternic ridică valuri mari, iar în adâncuri se formează curenți extrem de periculoși.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.