Alexia, copila cu brațele replantate a revenit la școală, după luni întregi. A fost primită cu aplauze de colegi și profesori

×
Publicitate

Alexia, copila din Botoșani căreia i-au fost retezate ambele brațe în urma unui grav accident rutier, a revenit la școală. Fata de 15 ani a fost primită cu aplauze de colegi și profesori, în băncile clasei.

Părinții copilei au postat o poză pe rețelele sociale, iar în fotografie, Alexia apare înconjurată de colegii ei, cu toții veseli și zâmbitori.

Alexia a lipsit de la ore din luna noiembrie a anului trecut, atunci când a fost victima unui accident, pe raza județului Iași, în urma căruia și-a pierdut brațele.

După șapte operații chirurgicale, medicii de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iași au reușit să îi replanteze ambele brațe, care ar putea deveni funcționale în proporție de peste 90%, în decursul unui an.

Alexia revine frecvent la controale, iar la începutul anului, fata a fost vizitată acasă, în Botoșani, de medicul Sidonia Susanu, cea care a coordonat echipa medicală din sala de operație.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62321059
Alarmă de incendiu la un cămin de mediciniști din Timișoara. O ușă a luat foc, de la un reșou
S-a dat alarma în noaptea de miercuri spre joi, într-un cămin al Universității de Medicină din Timișoara.
62321058
Botoșani: Trei câini din rasa ciobănesc de Asia Centrală, salvați din mâinile unui individ care le-a tăiat cozile și urechile
Trei câini au fost salvați în Botoșani din mâinile unui individ care le-a tăiat cozile și urechile și se pregătea să-i vândă.
62321054
Ce a pățit elevul din Bacău care a bătut și a băgat cu capul în toaletă doi colegi. Cu câteva zile înainte, mușcase alt copil
Elevul în vârstă de 15 ani care a bătut şi umilit doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale, în toaleta Colegiului Tehnic "Dumitru Mangeron" din municipiul Bacău, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore.