Accident grav în Bacău, după ce un șofer a intrat pe contrasens. Doi bărbați au murit

×
Publicitate

Impact violent pe Drumul European 85, duminică noapte, între Bacău și Adjud. Doi șoferi au murit pe loc după ce mașinile pe care le conduceau s-au lovit frontal.

 

Trei pasageri au ajuns la spital cu multiple fracturi. Accidentul s-a petrecut după ce unul dintre șoferi a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.

 

Cele două maşini care s-au lovit frontal au fost avariate total, semn că şoferii circulau cu viteză mare. Cei doi au murit pe loc în urma impactului.

Aurelian Nădejde, şef Serviciul Rutier Bacău: "În urma primelor cercetări efectuate accidentul s-a produs pe fondul circulaţiei pe sensul opus de mers pe un segment de drum în aliniament situat pe DN2 în afară localităţii Orbeni."

Trei pasageri care se aflau în maşină care a intrat pe contrasens au suferit fracturi grave. Tinerii au 18 şi 19 ani şi sunt din Iaşi.

Mirela Romaneţ, Spitalul Bacău purtător de cuvânt: "Doi dintre ei într-o stare mai gravă, unul într-o stare mai bună. Întrucât unul dintre cei doi pacienţi necesită oricum un transfer la Iaşi în urma multiplelor fracturi, unitatea noastră a decis transferul tuturor la Iaşi, pentru că toţi au adrese din Iaşi."

Poliţiştii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală şi încearcă să stabilească ce s-a întâmplat cu exactitate. Ambii şoferi, care şi-au pierdut viaţa în acest tragic accident, aveau doar 28 de ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62012942
Intervenție dificilă a pompierilor din cauza drumului îngust, la Baia Mare

Misiune dificilă, luni dimineaţă, pentru pompierii din Baia Mare. O gospodărie a fost cuprinsă de flăcări, iar din cauza drumului îngust militarii au ajuns cu greu la locul incendiului.

62012940
Pachet surpriză descoperit de polițiștii de frontieră din Mehedinți în mașina a doi bărbați

Pachet surpriză descoperit la graniță de polițiștii de frontieră din Mehedinți.

62012935
INFOTRAFIC. Starea drumurilor, 7 ianuarie. Circulație întreruptă pe patru șosele

S-a circulat în condiţii de iarnă pe şoselele din centrul ţării. A nins cu putere pe mai multe drumuri naţionale din Braşov, Sibiu şi Craiova, aşa că şoferii au fost nevoiţi să conducă cu prudenţă.

Recomandări
Examen
„Au colaborat împreună” şi „pericol eminent”. Testul grilă la care aproape o treime dintre candidaţii la funcţia de director de şcoală au picat

Pleonasme, paronime, procente şi probleme de logică: 2.069 de profesori care voiau să conducă o şcoală au fost eliminaţi marţi, 13 octombrie, după un test grilă de o oră. 

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.