A început BIAS 2022, cel mai mare show aviatic din țară. Participă piloți de top din aviația civilă și militară din România

×
Publicitate

Duminică se defășoară la Baneasa cel mai așteptat show aviatic din țară. Cei mai buni piloți din aviația civilă și militară din România, dar și din state membre NATO, vor încânta spectatorii cu acrobații aeriene și demonstrații de elită.

Piloți cu experiență evoluează în exerciții spectaculoase sub privirile a mii de oameni. Un spectacol de la care nu putea să lipsească între alții, multiplul campion mondial, septuagenar de-acum, lituanianul Yurgis Kairis.

BIAS 2022 a început în forță. Primele avioane militare care au zburat pe cerul capitalei au fost două F16 Falcon ale Forțelor Aeriene Române, asta în condițiile în care vorbim despre o amânare de doi ani de zile. Practic, de doi ani de zile show-ul aviatic de la București nu a mai avut loc.

Iată că am avut parte și de o amânare de 24 de ore din pricina vremii. Nici duminică vremea nu este neapărat una grozavă, însă suficientă pentru a oferi piloților, peste 130 la număr și celor 100 de aeronave să ofere acest spectacol atât de așteptat de iubitorii spectacolului aviatic.

Vor fi numere de măiestrie aviatică, de acrobație și cel mai important fapt este că cei mai importanți și buni piloți oferă acest spectacol.

Acum zboară avioane absolut impecabile. Sunt avioanele F16 ale Forțelor Aeriene Române, alături de care vor mai evolua astăzi, aici, la BIAS 2022, aparate de zbor din mai multe forțe aeriene: ale Forțelor Aeriene Italiene, Maghiare, Germane.

Toți cei care au venit astăzi la Băneasa vor avea parte de un spectacol grandios

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
O nouă tragedie pe „Drumul Morții”. Două persoane care mergeau pe mijlocul șoselei au fost spulberate

O femeie de 59 de ani a murit şi un bărbat de 63 de ani a fost rănit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce au fost loviţi de o autoutilitară condusă de un cetăţean ucrainean, pe DN 2, supranumit „Drumul Morții”.

Accident grav pe autostrada A1. Un șofer a murit strivit între autoutilitara sa şi un TIR

Şoferul unei autoutilitare parcate pe banda de urgenţă a autostrăzii A1, pe sensul de mers spre Făget, a murit, sâmbătă seara, după ce a fost strivit între maşina sa şi un TIR.

Zeci de mii de oameni sunt așteptați la cel mai mare festival din vestul țării pe aerodromul Cioca

Tehnologia, arta, muzica și teatrul s-au regăsit la cel mai mare festival din vestul țării, Flight Festival, care are loc la Timișoara.

Recomandări
Criză de bani la Ministerul Sănătății. Cseke Attila a numit programele din care se vor lua zeci de milioane de lei

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că există, în prezent, un deficit bugetar de aproape 100 de milioane de lei în cadrul instituției, iar Ambulanța și UPU riscă să rămână fără bani.

Reacția firmei de catering din Bacău după ce zeci de copii s-au îmbolnăvit: „Nu avem nimic de comentat”

Direcția de Sănătate Publică Bacău a extins ancheta epidemiologică în cazul îmbolnăvirii celor 49 de copii dintr-o școală, care au ajuns la spital cu simptome de toxinfecţie alimentară.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.