A fost deschis cel mai modern aeroport din România. Va deveni al doilea din țară după Otopeni | FOTO & VIDEO

62437420

A fost inaugurat terminalul T4 al Aeroportului Iaşi, vineri, cel mai modern din România.  

Noul terminal are peste 30.000 de metri pătraţi, este dispus pe trei niveluri, fiind de peste zece ori mai mare decât terminalul T3 utilizat până acum.

Investiţia, care se apropie de 100 milioane de euro, a fost inaugurată în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, dar şi a europarlamentarilor liberali Rareş Bogdan şi Dan Motreanu. Pasagerii cursei Tarom Iaşi-Bucureşti au făcut formalităţile de îmbarcare în noua clădire.

„Noul terminal este ceea ce ieșenii și nu numai așteptau de multă vreme, iar faptul ca am reușit să îndeplinim acest deziderat al echipei Aeroportului Iași, de a avea un aeroport nou, mai modern, mai atractiv și mă accesibil pentru toată lumea, ne aduce o bucurie imensă. Noul terminal, T4, este un proiect construit pentru ieșeni și pentru toți cei care vin în Iași să călătorească cu avionul, o investiție importantă prin care dorim să le oferim experiențe memorabile și satisfacția de a avea un aeroport așa cum îl merită. Promisiunea noastră este de creștere a nivelului calitătii serviciilor în perioada următoare, de extindere a conectivității și de continuare a proiectelor de investiții necesare dezvoltării Aeroportului Iași”, se precizează pe pagina de Facebook a  aeroportului.

În cursul anului 2023, Aeroportul Iaşi a fost tranzitat de 2.338.377 pasageri, iar traficul a avut o creştere cu 52% faţă de anul precedent şi cu 78% faţă de anul antepandemic. De pe Aeroportul Iaşi se călătoreşte în 24 de destinaţii, din care 23 sunt internaţionale. Rutele sunt operate de cinci companii aeriene partenere, cea de-a şasea companie urmând să înceapă din luna mai.

Aeroportul Iaşi este unul dintre cele mai vechi din România. În Iaşi, primele zboruri au avut loc în anul 1905, iar din 1926, odată cu inaugurarea cursei Bucureşti-Galaţi-Iaşi şi Chişinău, Aerodromul Iaşi capătă statut de aeroport comercial.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62436143
Ce trebuie să știm despre intrarea României în Schengen pe cale maritimă şi aeriană de la 31 martie 2024

Începând cu 31 martie, România şi Bulgaria vor face parte din spaţiul Schengen cu frontierele aeriene, respectiv maritime.

 

 

62422166
Şeful Serviciul tehnic şi un economist de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău, trimişi în judecată pentru luare de mită

Şeful Serviciul tehnic şi un economist de la Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău au fost trimişi în judecată pentru luare de mită.

 

 

62437414
Primele imagini cu rămășițele dronei căzute în Brăila. Ce este inscripționat pe ele | FOTO

Au apărut primele imagini cu rămășițele dronei militare care s-a prăbușit în Brăila, în Insula Mare.  

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.