Descoperirea făcută de polițiști după ce un afgan a fost ucis de alți migranți, într-un mall din București

×
Publicitate

Un număr de 10 persoane au fost duse la audieri, în Timișoara, în cazul uciderii unui afgan la începutul anului.  

Deși arestat de 6 luni, principalul suspect conducea din închisoare o rețea de trafic de migranți.

Din ea făcea parte și un român care le asigura migranților cazarea și care a ajuns acum în fața anchetatorilor. Polițiștii au descins la adrese din Timișoara și din județ și au condus la audieri mai mulți cetățeni străini.

Cercetările au legătură cu crima care a avut loc la începutul anului în oraș, când un refugiat afgan a fost ucis pe stradă de mai mulți migranți. Șase agresori fuseseră prinși după câteva zile într-un mall din București, însă cercetările au continuat. Așa s-a aflat că asasinul, chiar liderul rețelei de trafic de migranți, deși este după gratii, reușea să coordoneze rețeaua.

Migrant: „Noi dormeam și ei au venit și ne-au trezit. Nu știu ce problemă avem”.

Anchetatorii vorbesc despre două grupări specializate în trafic de migranți, una afgană și una pakistaneză. Printre suspecți se numără și un român care ar fi oferit cazare migranților.

În dosar sunt vizate infracțiuni precum trafic de migranți, tâlhărie calificată și favorizarea făptuitorului.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62457093
Închisoare pe viață pentru bărbatul care și-a ucis fosta iubită. Trebuie să plătească și daune de 500.000 de euro
Bărbatul care într-o criză de gelozie și-a ucis anul trecut fosta iubită, o asistentă medicală din București, își va petrece restul zilelor după gratii.  
62457123
„Ei sunt Dumnezeu și el e sluga lor”. Cum au petrecut primarii de la țară care au câștigat alegerile
Chiar dacă biroul electoral central nu a comunicat nici joi rezultatele finale după votul de duminică, mulți primari au organizat petreceri - ca să le mulțumească alegătorilor.
62341445
Vasile Bănescu, reacție acerbă în scandalul Babasha la Coldplay: „delir ultranaționalist și antieuropean”
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, s-a implicat în cel mai disputat subiect al momentului, apariția manelistului Babasha pe scenă, ca invitat al celebrei trupe Coldplay.