Un adolescent a murit, după ce a rămas înțepenit între scaunele de la mașină

×
Publicitate

O poveste cutremurătoare vine din Statele Unite.

Un adolescent a implorat ajutor, prin apeluri la numărul de urgență, după ce a rămas înțepenit între scaune în mașina familiei. Însă a fost găsit după câteva ore fără viață - nu de poliție, ci de tatăl său.

Familia îndoliată, dar și opinia publică, așteaptă acum răspunsuri. Băiatul în vârstă de 16 ani din Cincinatti a murit "asfixiat din cauza comprimării pieptului" - arată raportul medicului legist.

Adolescentul a intrat în maşina familiei şi s-a întins să-şi ia echipamentul de tenis din spate, dar a rămas înţepenit intre scaune. Pentru că nu se putea mişca, nu a reuşit să ajungă la telefonul mobil. Dar cu ajutorul comenzii vocale a sunat la numărul pentru urgenţe.

Cum băiatul cerea ajutor, dispecerul a încercat să afle de unde sună adolescentul. După câteva minute, puştiul a sunat din nou. Înainte ca apelul să se încheie, băiatul a apucat să îi mai spună câteva cuvinte operatorului.

Adolescentul: "Probabil că nu mi-a mai rămas mult timp. Spuneți-i mamei că o iubesc, dacă voi muri..."

Poliţia a oprit cercetările după mai puţin de un sfert de oră. Anchetatorii spun că tatăl lui este cel care l-a găsit, până la urmă, folosind o aplicaţie pentru localizarea autoturismului. Trecuseră insă şase ore de la ultimul apel al băiatului.

Eliot Isaac, departamentul de Poliție Cincinnati: "Acest tânăr a strigat după ajutor. Nu am fost capabili să transmitem această informație la polițiștii de pe teren și trebuie să aflăm de ce."

Chiar şi înainte de această tragedie - susţine primarul oraşului - au fost semnalate probleme legate de management şi supervizare, dar şi probleme tehnice, la dispeceratul pentru apleuri de urgenţă.

Angajatul care a preluat primul apel a fost suspendat. Iar colegul lui, care a răspuns la al doilea apel, rămâne în funcţie până la finalizarea investigaţiilor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
FOTO Fosta iubită a lui Vinicius s-a fotografiat aproape goală la nici o lună de la despărțire: ”Isuse Hristoase! E atât de mare!”
Citește și...
61953337
Un bărbat din Olt şi-a înjunghiat mama şi vecina, apoi a dat foc casei şi a încercat să se sinucidă
O femeie din Brastavăţu a fost găsită decedată cu multiple plăgi şi incendiată, iar o alta în stare critică, de către echipajele de Ambulanţă, chemate de pompierii voluntari, care au stins un incendiu de locuinţă.
61953292
Un bărbat a fost găsit mort în apartament, după ce ar fi uitat aragazul pornit
O tigaie uitată pe foc i-a adus sfârşitul unui bărbat de 60 de ani din Cluj Napoca.
61949222
Un biciclist a murit după ce a fost izbit cu mașina de un polițist băut
S-au derulat scene dramatice, vineri seară, în Bistriţa Năsăud.