Părinții unei fetițe de 8 ani din Alba au aflat cu groază că vecinul în care aveau încredere le-a violat fiica

×
Publicitate

Părinții unei fetițe în vârstă de 8 ani au aflat cu groază că vecinul în care aveau încredere le-a violat fiica. Agresiunea s-ar fi petrecut în timp ce erau într-un parc din județul Alba. Individul în vârstă de 56 de ani a fost arestat preventiv.

Atenție urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Fapta șocante s-au petrecut într-o localitate din Alba, seara într-un parc. Bărbatul s-a apropiat de fetița vecinilor, a dezbrăcat-o și a batjocorit-o.

Andreea Alexe – purtător de cuvânt IPJ Alba: „Ar fi profitat de starea de vulnerabilitate a unei minore în vârstă de 8 ani pe care ar fi atins-o în zonă intimă”.

Fetița a mers acasă, iar părinții au observat că are comportamentul schimbat. După câteva ore, cea mică a început să povestească frânturi despre cele petrecute în parc. Atunci părinții au anunțat poliția, iar individul a fost arestat preventiv. Minora a fost audiată în prezența celor de la Protecția Copilului.

Valentin Frăcea – director DGASPC Alba: „Un psiholog din partea instituției noastre a participat de toată perioada audierilor. Părinții au fost consiliați cu privire la posibilitatea de a participa la un program de consiliere. Urmează să ne contacteze părinții în vederea stabilirii unui program de consiliere, dar în același timp vom solicita și primăriei de domiciliu monitorizarea. Consilierea psihologică aduce multe beneficii în comportamentul ulterior al minorului”.

Vecinul familiei, suspect în acest caz, este cercetat pentru viol.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62469961
Descoperire neobișnuită pe aeroportul din Zürich. Un cap de crocodil, găsit în bagajul unui pasager
Un cap de crocodil, o cantitate mare de pastile pentru potenţă, ceasuri de lux contrafăcute şi cinci cuţite au fost descoperite în bagajul unui elveţian după ce acesta a zburat din Thailanda în Elveţia, informează marţi DPA.
62520886
O tânără a fost violată de patru bărbați, iar iubitul ei a fost bătut și abandonat pe câmp, în Târgu Jiu
Caz revoltător în Gorj! Doi studenţi străini au trecut prin clipe îngrozitoare, la Târgu Jiu. Tânăra a fost violată şi sechestrată de patru indivizi, iar iubitul ei a fost bătut şi abandonat pe un câmp.
62520214
O actriță cunoscută din Coreea de Sud a fost găsită moartă în locuința sa de către un prieten
Actriţa sud-coreeană Kim Sae-ron a fost găsită moartă duminică la domiciliul său din Seul, a anunţat poliţia, fără a preciza circumstanţele exacte ale decesului, informează AFP.