O femeie a fost găsită moartă în parcul IOR din Capitală. A lăsat un bilet de adio acasă

×
Publicitate

Descoperire tulburătoare miercuri noapte în Capitală. O femeie în vârstă de 73 de ani a fost găsită moartă în lacul din parcul Alexandru Ioan Cuza.

Când au ajuns la faţa locului, salvatorii i-au găsit trupul neînsufleţit plutind pe apă şi n-au mai putut face nimic.

Din primele informaţii se pare că femeia ar fi făcut un gest necugetat.

Incidentul s-a petrecut puţin după miezul nopţii, în parcul IOR, din Bucureşti. Femeia locuia, împreună cu familia, într-un apartament din sectorul 3 al Capitalei şi se pare că suferea de tulburări psihice.

Nimeni nu a văzut cum s-au derulat scenele tragice care au condus la moartea femeii aşa că, niciun trecător, nu a sunat după ajutor.

Din primele informaţii se pare că poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112 chiar de către soţul victimei. Aceasta ar fi lăsat un mesaj acasă prin care spunea că vrea să vină în parcul IOR să-şi pună capăt zilelor. Când au ajuns aici, agenţii i-au găsit trupul neînsufleţit în apă.

Salvatorii nu au putut decât să declare decesul femeii. Chiar fiul victimei că a fost cel care a însoţit echipajele de poliţie şi a recunoscut trupul fără viaţă.

Pe corp nu au fost găsite urme de violenţă însă, trupul neînsufleţit a fost dus la Institutul de medicină legală, unde se va stabili cu exactitate care este cauza morţii.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61951462
Bărbat bătut cu sălbăticie într-un bar din oraşul Beclean

Incident violent surprins de camerele de supraveghere, într-un bar din oraşul Beclean, judeţul Bistriţa Năsăud.

61951460
Un cercetător rus şi-a otrăvit colegii cu taliu. De ce voia să se răzbune pe ei

Otrăvire în masă în oraşul rus Taganrog, la un centru de cercetare în domeniul aviaţiei.

61951377
Un român a murit ars de viu în noaptea de Paşte, în Italia. Nimeni nu l-a ajutat

Incident şocant în oraşul Lucca din Toscana.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD ar putea prelua portofolii mari, un minister ar urma să dispară

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia portofolii mari, precum Apărarea, Energia și Munca. Pe de altă parte, Ministerul Investițiilor ar urma să dispară.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

62574680
Papa Leon a fost diagnosticat cu cancer şi a suferit o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unui lob pulmonar

Papei Leon i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept în cadrul intervenţiei chirurgicale efectuate marţi şi a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, o formă comună de cancer pulmonar, a anunţat Vaticanul într-un buletin medical.