Explicația atacurilor la adresa lui Meghan Markle. De ce este comparată cu Kate

×
Publicitate

Soţiile prinţilor William şi Harry sunt tratate foarte diferit în presă şi pe reţelele sociale.

În timp ce Kate este în general apreciată, Meghan e ţinta multor comentarii răutăcioase sau chiar rasiste.

Este unul dintre motivele care au determinat Casa Regală să publice săptămâna trecută un protocol pentru comentariile făcute la postările despre cele două ducese.

Celebră, frumoasă, elegantă şi măritată cu un prinţ, Meghan Markle este una dintre femeile despre care se vorbeşte cel mai mult în lume de 2-3 ani încoace. Dar nu se vorbeşte doar de bine. Încă de când prinţul Harry şi ea şi-au anunţat logodnă, au existat comentarii îndoielnice. Au fost aluzii la "ADN-ul ei bogat şi exotic" şi s-a vorbit despre evoluţia de la sclavie la monarhie.

Meghan, Ducesa de Sussex

Max Foster, corespondent CNN: "Ceea ce vă vor spune jurnaliştii care îi însoţesc constant pe membrii familiei regale este că ei îşi fac doar meseria, relatând ştirile fără prejudecăţi şi că de fapt scriu mult mai mult de bine despre Meghan decât de rău. Problema, spun ei, e când site-urile de ştiri preiau relatările lor şi le fac senzaţionale."

Un exemplu este povestea despre neînţelegerile dintre cele două ducese. Are la bază o singură ştire potrivit căreia Meghan a făcut-o pe Kate să plângă la o probă a rochiei înainte de nuntă. Însă Casa Regală dezminte informaţia. Nu sunt prietene la cataramă, dar comunică, afirmă familia regală. Pe de altă parte, cele două sunt comparate tot timpul.

Yomi Adegoke, jurnalistă: "Kate nu reprezintă o deviere de la normă. Este exact ce ţi-ai imagina când auzi cuvântul "prinţesă" şi, la drept vorbind, e albă. În schimb, cineva ca Meghan reprezintă în mare măsură o deviere. E străină nu doar prin faptul că e americancă, dar are sânge de culoare, e divorţată, e alt gen de om."

Dacă poartă amândouă rochii cu un umăr gol, Kate este lăudată pentru îndrăzneală, în timp ce Meghan e acuzată că a încălcat protocolul regal. Şi presa reprezintă doar o parte a poveştii. Criticile continuă pe reţelele sociale. Există hashtaguri anti-Meghan, cele mai cunoscute totalizând peste cinci mii de postări în prima lună şi jumătate a anului. În spatele lor sunt inclusiv conturi de pe care se promovează mesaje conservatoare.

Patrick Hermansson, analist: "Meghan Markle se potriveşte în ideea mai amplă a Occidentului şi Marii Britanii aflate în declin, iar aici e reprezentată de Meghan care corupe într-un fel instituţia veche a Palatului Buckingham."

Campania împotriva ducesei s-a intenstificat de când este însărcinată. Angajaţii palatului petrec mai mult timp ştergând comentarii, blocând conturi şi raportând abuzuri.

Yomi Adegoke, jurnalistă: "Există cu siguranţă un interes nerostit pentru felul cum va arăta copilul. S-a vorbit mult pe Twitter, nu doar rasiştii, ci şi oameni care o susţin pe Meghan, despre gene recesive, dacă bebeluşul va avea păr afro sau dacă va avea nasul mamei lui."

Toate acestea vor continua probabil şi se vor extinde asupra copilului.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61921407
Un bărbat cu probleme psihice a intrat în casa lui Taylor Swift, după ce a hărţuit-o

Roger Alvarado, un bărbat care o hărţuieşte pe cântăreaţa Taylor Swift de mai multe luni, a fost din nou arestat joi, după ce a intrat în locuinţa din New York a vedetei.

61819046
Kim Kardashian, din nou în atenția presei. Cum a apărut în public, la Paris. GALERIE FOTO

KIm Kardashian este din nou în centrul atenției, după ce ultima sa vestimentație a fost considerată de multe persoane indecentă.

62026781
Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA

Avionul privat în care se afla vedeta ''Aquaman'', Jason Momoa, a efectuat o aterizare de urgenţă pe un aeroport din Statele Unite de teama izbucnirii unui incendiu la motor, informează joi Press Association.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.