Un bărbat cu probleme psihice a intrat în casa lui Taylor Swift, după ce a hărţuit-o

61921407
Pro TV

Roger Alvarado, un bărbat care o hărţuieşte pe cântăreaţa Taylor Swift de mai multe luni, a fost din nou arestat joi, după ce a intrat în locuinţa din New York a vedetei.

 

Autorităţile au emis deja în trecut pe numele lui un ordin judecătoresc care îi interzice să se mai apropie de domiciliul artistei, a anunţat poliţia americană, citată de AFP.

La ora 02:45, bărbatul de 23 de ani, originar din Florida, a fost arestat în locuinţa vedetei, unde a reuşit să pătrundă după ce a spart o fereastră. Cântăreaţa nu se afla în reşedinţa ei în acel moment, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei.

În aprilie anul trecut, Roger Alvarado a reuşit să pătrundă în locuinţa cântăreţei intrând pe fereastră, cu ajutorul unei scări. Nici atunci vedeta nu era la domiciliu.

Bodyguarzii lui Taylor Swift şi forţele de ordine l-au scos din locuinţă şi bărbatul a fost arestat câteva ore mai târziu.

Roger Alvarado a primit apoi un ordin judecătoresc pentru a nu se mai apropia de locuinţa vedetei. Bărbatul a pledat vinovat în decembrie şi a fost condamnat la şase luni de închisoare, pedeapsă a cărei executare nu a început-o încă, fiind obligat să urmeze şi tratament psihiatric.

În februarie 2018, bărbatul a fost reţinut după ce a încercat să dărâme uşa vedetei cu o lopată.

După noua tentativă de violare de domiciliu, comisă joi, el a fost plasat în detenţie sub acuzaţia de intrare prin efracţie şi încălcarea ordinului judecătoresc, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Într-un interviu publicat miercuri în revista Elle, interpreta cântecelor "Shake it off'' şi ''Blank Space'' a spus că violenţa reprezintă ''cea mai mare temere" a ei, atât la concerte, cât şi în viaţa personală.

"Paginile de internet şi tabloidele s-au considerat îndreptăţite să facă publice toate adresele mele. Atunci când sunt hărţuitori care încearcă să vă intre în casă, vor urma probleme", a spus cântăreaţa. Ea a subliniat că încearcă, cu toate acestea, să-şi ''păstreze încrederea în umanitate''.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61819046
Kim Kardashian, din nou în atenția presei. Cum a apărut în public, la Paris. GALERIE FOTO
KIm Kardashian este din nou în centrul atenției, după ce ultima sa vestimentație a fost considerată de multe persoane indecentă.
62026781
Avionul în care se afla actorul Jason Momoa a efectuat o aterizare de urgență în SUA
Avionul privat în care se afla vedeta ''Aquaman'', Jason Momoa, a efectuat o aterizare de urgenţă pe un aeroport din Statele Unite de teama izbucnirii unui incendiu la motor, informează joi Press Association.
62026199
Noi dezvăluiri despre moartea solistului The Prodigy. Ultima imagine cu el în viață
Noi dezvăluiri ies la iveală după moartea solistului trupei The Prodigy, Keith Flint, care a fost găsit spânzurat, luni, la ferma sa din Dunmow, Essex.