Al cincilea sezon al serialului „Emily in Paris” va fi filmat în Franţa, după ce Macron a spus că la Roma „nu are sens”

62499917
Profimedia

Cel de-al cincilea sezon al serialului „Emily in Paris” va fi filmat în Franţa în 2025, a dezvăluit miercuri Variety.

 

Emmanuel Macron insistase luna trecută într-un interviu acordat revistei americane că filmarea serialului Netflix la Roma nu are „niciun sens”.

„Vom lupta din greu. Şi le vom cere să rămână la Paris!”, a spus preşedintele francez, subliniind că serialul este „super pozitiv în termeni de atractivitate pentru ţară".

În timp ce filmările vor începe la Paris la începutul lunii mai, o parte din ele vor avea loc şi la Roma, potrivit Variety.

Potrivit presei americane, Netflix ia în considerare relocarea aventurilor eroinei sale la Saint-Tropez sau Megève. Două destinaţii pe care Emily le-a vizitat în sezoanele al doilea şi al patrulea. Lucas Bravo ar putea reveni în serial.

Actorul francez, care a devenit un star internaţional datorită rolului său Gabriel, va fi în centrul atenţiei în noul sezon, informează Variety. În timpul turneului de promovare pentru filmul „Libre” al lui Mélanie Laurent, actorul a mărturisit că s-a săturat de personaj. "Personajul meu se transformă în guacamole", a spus el.

„Bucătarul sexy” a fost cu adevărat o parte din mine în sezonul 1 şi ne-am îndepărtat de-a lungul sezoanelor din cauza deciziilor pe care le ia şi a direcţiei în care (scenariştii) îl coduc”, a declarat el într-un interviu acordat IndieWire.

Creat de Darren Star („Sex & the City”) şi lansat de Netflix în 2020, "Emily in Paris" urmăreşte peregrinările amoroase şi profesionale ale lui Emily Cooper, o tânără americancă expatriată în capitala Franţei. Serialul a devenit rapid unul dintre cele mai populare de pe platformă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62499757
Ce relație au Kate Winslet și Leonardo DiCaprio la 27 de ani de la lansarea filmului Titanic. Unde au fost văzuți. FOTO

Leonardo DiCaprio și Kate Winslet s-au reîntâlnit la 27 de ani după celebrul film Titantic, când au participat marți la o proiecție a noului ei film „Lee” la Harmony Gold din Los Angeles.

62499666
Jennifer Lopez și Celine Dion, moment tensionat la un eveniment din Arabia Saudită. Imaginile cu cele două au devenit virale

Jennifer Lopez și Celine Dion au avut un moment aparent tensionat la show-ul Elie Saab din Arabia Saudită. Un videoclip cu cele două a devenit viral pe rețelele sociale.

62311055
Când vor fi difuzate filmele Singur Acasă 1, 2 și 3 la PROTV, de Crăciun. PROGRAM

Filmele Singur Acasă revin și anul acesta la PRO TV. Decembrie începe cu un dar special pentru telespectatori: maratonul de filme Singur Acasă.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.