Ministrul Educației: „Evaluarea profesorilor ar putea fi făcută mai complex - de părinți, colegi, elevi”

62511383
Pro TV

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat luni că ia în calcul un nou sistem de evaluare a cadrelor didactice, urmând să aibă consultări cu sindicatele și cu colegii.

Daniel David a prezentat 'Raportul de diagnostic al Educației și Cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)'.

„Dacă ai dat concurs pe o perioadă determinată (...), de la un an la altul, tu poți să-ți menții poziția respectivă, cât este activă poziția în unitatea școlară, pe baza evaluării, pe care ți-o face cine?! Unitatea școlară. Și o să gândim o metodologie-cadru, astfel încât evaluarea să nu fie numai făcută de profesori, să fie o evaluare complexă, în care să fie și feedback-ul părinților, colegilor, de ce nu feedback-ul elevilor. Și atunci, un om care ocupă o astfel de poziție rămâne încă un an, dar pe baza evaluării pe care o face unitatea școlară.

Și foarte important: dacă poziția respectivă devine viabilă pentru ce numim astăzi titularizare, adică patru ani, să spunem, sau cinci ani, în zona de învățământ primar, se transformă (...) într-o poziție pe nedeterminat. Cred că este un lucru corect. Vedeți, transformarea din determinat pe nedeterminat se face pe baza unei valori de calitate și pe care o face cine?!

Tocmai unitatea școlară unde tu lucrezi și care știu că, dacă nu ești bun, nu are sens să-ți dea de la an la an prelungire, pentru că la un moment dat se vor trezi cu tine pe perioadă nedeterminată acolo. Și cred că este un mecanism elegant și cinstit pentru oamenii care vor să intre în sistemul preuniversitar', a declarat ministrul la prezentarea raportului.

Potrivit acestuia, locurile care nu sunt acoperite de către cei care au titlu de licențiat în sistem evident că se scot la concurs în regim de suplinire pentru cei care la acel examen de licențiere au luat între 5 și 6,99.

„Și, dacă nici așa nu se ocupă, cum se întâmplă și acum, se scot de către unitatea școlară în regim de plată cu ora și printr-o metodologie pe care o să o stabilim tot la nivel de minister, să asigurăm niște standarde minimale și acolo. Cred că este o situație elegantă, ținând cont de faptul că avem nevoie de oameni în sistem (...), prin faptul că vrem să valorizăm oamenii buni care obțin note mari și acum la examenul de titularizare sau la examenul de licențiere, și prin faptul că ducem decizia în final spre unitatea școlară care îți dă postul pe determinat sau pe nedeterminat', a explicat Daniel David.

El nu exclude ca orele cu plată să nu mai fie bugetate

„Sigur că ce este important, cum se întâmplă și acum, vom spune foarte clar școlilor: 'să scoți toate posturile, nu le ții pentru plata cu ora, că dacă apar, după ce ne-ai spus că ai anunțat toate posturile, nu le mai bugetăm'. Deci, e un lucru foarte important prin care cumva ne asigurăm că unitățile școlare vor anunța toate posturile disponibile. Este un sistem pe care îl gândim, astea sunt principiile, detalierea și implementarea operațională o să o discutăm, inclusiv cu sindicatele, cu colegii din sistem și cu alți specialiști interesați, dar pornind de la aceste principii care eu cred că rezolvă problemele pe care le avem în acest moment în sistem', a transmis ministrul Educației.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Evaluare Națională 2025, pentru clasa a II-a. Elevii susțin joi proba la Matematică şi explorarea mediului

Elevii de clasa a II-a susțin joi proba la Matematică şi explorarea mediului pentru Evaluarea Naţională.

Inteligența artificială transformă predarea în școli. Aplicații AI pentru fiecare materie, de la geografie la matematică

Tot mai mulți profesori au început să folosească la predare, în teste și la temele pentru acasă, aplicații gratuite cu inteligența artificială.

Două medalii de aur pentru România la Olimpiada Asiatică de Fizică. Ce alte premii au mai câștigat elevii români

Din fericire, cei mai buni dintre elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint, trei de bronz plus o mențiune la Olimpiada Asiatică de Fizică, găzduită de Arabia Saudită.

Recomandări
Accident violent în județul Timiș: patru răniți. Autorul este un șofer fără permis, care consumase alcool și furase mașina

O urmărire ca-n filme s-a încheiat cu un accident violent în județul Timiș. Un bărbat de 27 de ani, băut și fără permis, care încerca să scape de polițiști, a lovit o mașină în care se aflau două tinere și a proiectat-o într-o terasă.

Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus la țărm două fragmente de drone militare, care nu reprezentau un pericol

Furtuna din ultimele zile de pe mare a adus sâmbătă la țărm două fragmente de drone militare.