„Şcoala este şi spaţiul în care vă faceţi noi cunoştinţe, creşteţi şi vă maturizaţi. Nu neglijaţi interacţiunile cu ceilalţi.”, le transmite el copiilor care merg luni la şcoală.
Nicuşor Dan le mulţumeşte profesorilor pentru tenacitate şi dăruire, admiţând că domeniul educaţiei a fost vizat de transformări, unele pozitive, altele care au generat nemulţumiri şi că uneori, schimbările au venit prea repede, fără timpul necesar pentru pregătire şi adaptare, alteori nu au fost implementate până la final sau deloc. De asemenea, el menționează că „România are încă multe restanţe de rezolvat în educaţie”.
Mesajul transmis de preşedintele Nicuşor Dan cu prilejul începerii noului an şcolar:
„Această zi, care marchează începerea noului an şcolar, este, pentru copii, una a emoţiei şi a speranţei. Pentru cei mai mici, este primul pas într-o lume a descoperirilor. Pentru cei care se pregătesc pentru examene sau pentru alegerea unei profesii, este o nouă etapă a maturizării.
Educaţia nu înseamnă doar note, cataloage sau examene. Educaţia înseamnă încrederea pe care un profesor o oferă unui elev, răbdarea unui părinte şi curajul unui copil de a pune întrebări, de a greşi şi de a încerca din nou.
Şcoala are astăzi o misiune mai importantă, dar şi mai grea ca oricând: să formeze adulţi capabili să gândească cu simţ critic. Într-o lume în care informaţia circulă instantaneu, iar tehnologia şi inteligenţa artificială devin parte din viaţa noastră de zi cu zi, nu este suficient să avem acces rapid la informaţie. Trebuie să ştim să punem întrebările potrivite, să verificăm cât de adevărat este ceea ce găsim la o simplă căutare pe internet, să distingem între fapte şi dezinformări şi să ne formăm propriile opinii pornind de la surse de informaţii corecte.
Stimaţi profesori,
Vă mulţumesc pentru tenacitate şi dăruire. Ştiu că, dincolo de programe, reguli şi provocări administrative, munca dumneavoastră înseamnă responsabilitate, profesionalism şi grijă pentru fiecare elev. Am toată aprecierea pentru oamenii şcolii şi cred că nicio reformă şi nicio investiţie nu pot avea succes fără profesori respectaţi, bine pregătiţi şi susţinuţi, inclusiv prin condiţii de muncă şi de salarizare care să reflecte importanţa profesiei.
În ultimele decenii, societatea românească s-a schimbat profund, iar domeniul educaţiei a fost vizat de aceste transformări, unele pozitive, altele care au generat nemulţumiri. Uneori, schimbările au venit prea repede, fără timpul necesar pentru pregătire şi adaptare, alteori nu au fost implementate până la final sau deloc. Această succesiune de reforme şi reguli a generat, de multe ori, lipsă de încredere şi demotivare.
Educaţia are nevoie de măsuri gândite cu responsabilitate, construite pe date, pe evaluarea reală a rezultatelor şi pe ceea ce funcţionează cu adevărat în beneficiul elevilor. Orice schimbare trebuie să fie însoţită de dialog, resurse şi timp pentru a produce efecte.
Dragi elevi,
Începeţi acest nou an şcolar cu încrederea că va fi o captivantă descoperire de noi cunoştinţe, idei, informaţii. Cea mai sigură investiţie în viitorul vostru este educaţia. Şcoala nu este doar locul în care acumulaţi cunoştinţe, ci şi locul în care începeţi să vă descoperiţi, să vă dezvoltaţi şi vă pregătiţi pentru viaţă. Curiozitatea, disciplina, răbdarea şi dorinţa de a învăţa nu sunt importante doar pentru şcoala. Sunt deprinderi care vă vor ajuta mereu, mult timp după ce veţi termina studiile şi veţi deveni adulţi.
Şcoala este şi spaţiul în care vă faceţi noi cunoştinţe, creşteţi şi vă maturizaţi. Nu neglijaţi interacţiunile cu ceilalţi. Mediul online vă poate oferi opţiuni care să vă capteze interesul, dar nimic nu poate înlocui experienţa unică a timpului petrecut alături de colegi şi prieteni.
Dragi părinţi,
În şcoală nu doar se dobândeşte cunoaştere, ci se formează şi oameni, iar acest lucru nu se poate realiza fără contribuţia şi implicarea familiei. Copiii au nevoie de sprijin, de încredere şi de exemple. Ceea ce se învaţă la şcoală trebuie să continue firesc şi acasă. La rândul lor, profesorii au nevoie de susţinerea şi respectul părinţilor. Atunci când şcoala şi familia devin parteneri, şansele de reuşită ale fiecărui copil cresc exponenţial.
România are încă multe restanţe de rezolvat în educaţie. Sunt copii care învaţă în condiţii dificile, comunităţi care aşteaptă soluţii la problemele stringente cu care se confruntă. Nu trebuie să ignorăm aceste realităţi. Dar este la fel de important să vedem şi lucrurile care merg bine şi, mai ales, potenţialul extraordinar al tinerei generaţii.
Obiectivul nostru trebuie să fie simplu şi clar: fiecare copil din România să aibă acces la educaţie, indiferent unde s-a născut, în ce comunitate trăieşte sau care sunt posibilităţile materiale ale familiei sale. Educaţia rămâne una dintre cele mai importante responsabilităţi pe care le avem faţă de viitorul României.
O ţară nu se schimbă peste noapte. Dar, fără acces la o educaţie de calitate, capabilă să răspundă transformărilor profunde care au loc în lume şi mai ales cerinţelor unei societăţi aflate într-o metamorfoză accelerată, nu putem spera că vom reuşi să aşezăm România pe un parcurs de dezvoltare durabilă.
De aceea, a face din educaţie o prioritate este nu doar o responsabilitate pentru prezent, ci mai ales o alegere pe care o facem acum pentru generaţiile de mâine.
La începutul acestui an şcolar, vă doresc tuturor să aveţi încredere în acest drum şi în puterea de a-l face, împreună, mai bun.
Mult succes elevilor, profesorilor şi părinţilor!”