Tulcean mort după ce a căzut într-un canal de irigații. De ce nu s-a putut salva

62081293
Facebook.com

Un tulcean de 55 de ani a murit după ce buldozerul pe care-l conducea a căzut într-un canal de irigaţii, iar corpul lui a fost prins în vegetaţie.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, Florentin Daciu, a anunţat, în noaptea de luni spre marţi, că accidentul s-a petrecut pe raza comunei Văcăreni.

Imagini de la locul tragediei în galeria foto

"Întrucât nu erau cunoscute împrejurările prin care buldozerul a ajuns în canal, au fost demarate căutările conducătorului utilajului împreună şi cu echipaje de poliţie. Din nefericire, bărbatul de 55 de ani a fost găsit în canal, prins în vegetaţia deasă", a menţionat reprezentantul ISU Delta, informează Agerpres.

Potrivit sursei, canalul de irigaţii în care bărbatul a murit are o adâncime de aproape 3 metri.

Pentru scoaterea bărbatului din canal, ISU Delta a intervenit cu zece pompieri şi doi scafandri, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de scafandri.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62081317
Un tânăr a uitat unde și-a parcat mașina. Cum a găsit-o după o săptămână

Un tânăr din Marea Britanie și-a găsit, după o săptămână, mașina pe care o pierduse în parcarea unui festival.

62081309
Sfârșit tragic pentru un brașovean: a vrut să-și repare casa, dar a murit strivit de un perete

Sfârşit tragic pentru un bătrân în vârstă de 80 de ani din judeţul Braşov.

62081079
Motivul tulburător pentru care britanicii vânează în Africa de Sud: „Este crud, bolnav”

Mai mulți vânători din Marea Britanie omoară zebre și fac poze cu ele, doar pentru a se distra și a le posta pe site-urile de socializare.

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.