Statul român a făcut cea mai mare achiziție de acest fel din istoria sa. Suma uriașă plătită pentru comoara din Neamț | FOTO

62534689

Statul român a cumpărat peste 4.000 de hectare de pădure în județul Neamț, în schimbul sumei de aproape 112 milioane lei. Este cea mai mare achiziție de pădure făcută vreodată de stat.  

Statul român deține, începând de vineri, o pădure cu o suprafață de 4.063,25 hectare, situată în județul Neamț, în zonele administrative ale comunelor Grințeș, Ceahlău, prin finalizarea achiziției acesteia de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.

Valoarea tranzacției a fost de 111,83 milioane lei, tranzacția fiind aprobată, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 5/2025, potrivit unei postări publicate vineri atât pe pagina de Facebook a ministerului, cât și pe cea a Romsilva.

Aceasta reprezintă cea mai mare achiziție de pădure realizată până în acest moment în numele statului român, iar suprafața de peste 4.000 de hectare va intra în patrimoniul public al statului. Terenul forestier achiziționat este administrat de Ocolul Silvic Poiana Teiului, din cadrul Direcției Silvice Neamț.

Pădurea a fost cumpărată de la de omul de afaceri româno-elvețian Eric Ioan Sturdza, unul dintre membrii familiei Sturdza, potrivit Profit.

Prin achiziția acestei suprafețe importante de pădure contribuim direct la creșterea fondului forestier din țara noastră. Pădurile sunt cele mai reziliente în combaterea schimbărilor climatice, ale căror efecte devastatoare le resimțim cu toții.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență, avem bugete consistente pentru împăduriri și reîmpduriri și trebuie să profităm de aceste apeluri care sunt deschise până în ianuarie anul viitor. De asemenea, săptămâna aceasta a fost adoptată o Ordonanță de Urgență care a crescut valoarea primei de sechestrare forestieră cu peste 40% la hectar, anual.

Această majorare a subvenției sunt convins că va veni în sprijinul activității noastre de a crește suprafețele de pădure din România și în sprijinul proprietarilor de terenuri agricole devenite neproductive din punct de vedere agricol”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet.

Romsilva deține acum peste 12.200 de hectare de păduri

De la înființarea sa, în 1991, până în 2024, Romsilva a achiziționat, în numele statului, de la proprietari privați, un total de 10.322,76 hectare de fond forestier, precum și alte 1.923,67 hectare de terenuri neproductive pentru agricultură, care au fost ulterior împădurite. Aceste achiziții au contribuit la extinderea fondului forestier al statului cu peste 12.246 hectare.

Romsilva administrează aproximativ 4,2 milioane de hectare de păduri, aflate în proprietatea publică a statului sau în alte forme de proprietate, pe bază de contracte.

Documentele oficiale ale tranzacției au fost semnate vineri de către directorul general al Romsilva, Marius Dan Sîiulescu, împreună cu reprezentanți ai proprietarului terenului forestier.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Mama a doi copii, băgată în celulă după ce le-a „confiscat” tabletele ca să se concentreze la teme. Experiența traumatizantă

O mamă a fost reținută și încarcerată la poliție, pentru „crima” de a le confisca tabletele copiilor. Femeia în vârstă de 50 de ani a fost ținută șapte ore într-o celulă, fiind acuzată de furtul a două iPad-uri.

Diabetul în sarcină, asociat cu un risc crescut de autism și ADHD pentru copil

O analiză a peste 200 de studii vine să întărească dovezile privind asocierea dintre diabetul matern şi un risc crescut de probleme neurologice la copii, inclusiv autism sau ADHD.

Telefoanele vechi uitate în sertare ar putea valora și 35.000 de euro. Ce modele sunt acum la mare căutare

Multe telefoane mobile vechi nu mai au nicio valoare, dar pe internet se cer sume enorme pentru unele modele.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.