„Pădurea Bicoloră” de pe Valea Jiului, noua atracție turistică pentru români. Cum a ajuns populară

×
Publicitate

Un loc special a fost descoperit de turiști pe Valea Jiului, datorită fotografiilor de pe rețelele sociale. Este vorba despre „Pădurea Bicoloră”, jumătate verde, jumătate cu frunzele îngălbenite. Se află la doar câțiva kilometri de orașul Petrila.  

A fost de ajuns ca pe rețelele sociale să apară câteva fotografii cu Pădurea Bicoloră. Locul s-a umplut repede de curioși.

Localnic: „Devine din ce în ce mai vizitată, ceea ce e un lucru foarte bun pentru zona noastră. Vin tot mai mulți oameni față de anii trecuți, chiar dacă drumul nu e cel mai bun”.

Turistă: „E prima dată, e ceva foarte interesant”.

Turist: „E ceva diferit – vine lumea – foarte multă, mai ales în timpul ăsta. Acum se vede cel mai frumos, iar peste o săptămână nu mai e, că se duce frunza”.

Pădurea are și o mascotă care-i distrează pe copii.

Mascotă: „Azi sunt aici pentru a primi cu brațele deschise copilașii și toți turiștii care vin încoace, îi aștept cu mare drag pentru că avem frumuseți pe care mulți nu le au. În străinătate nu am văzut așa ceva. Am vizitat Italia, Germania, Grecia, dar noi avem ceva aparte, avem natura de partea noastră”.

Localnic: „Super, chiar merită promovat și investiții masive făcute pentru turiști”.

Vara aceasta, în zonă s-au ridicat primele două cabane, iar acum a fost organizat un festival al toamnei.

Domn: „Un gulaș, chiar un gulaș original, sperăm să fie și bun și gustos, de toamnă. E rece afară, ăsta e cald, merge numai bine”.

Pădurea Bicoloră s-a format după ce, în urmă cu o jumătate de secol, jumătate din deal a fost plantat cu molid, după defrișări. Cealaltă jumătate a rămas împădurită cu fag și stejar, diferența fiind vizibilă toamna.

Articol recomandat de sport.ro
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
Citește și...
62494797
Ceaiul de roiniță - beneficii, utilizări și contraindicatii. De ce este utilizat ca remediu naturist
Ceaiul de roiniță, cunoscut și sub numele de ceai de melisă, este o băutură cu o istorie îndelungată în medicina tradițională datorită efectelor sale calmante și revitalizante.  
62494028
Ardei iute - beneficii, proprietăți, contraindicații. Tipuri de ardei iute
Ardeii iuți nu adaugă doar aromă și iuțeală oricărui fel de mâncare, ci aduc o mulțime de beneficii pentru sănătate.
62495726
Cursă inedită într-o pădure din Bistrița. Câinii și stăpânii lor au alergat împreună la „November Run 2024”
Într-o pădure de lângă Bistrița, ieri, a fost zi de alergat alături de prietenul necuvântător. Mai mulți căței au pornit pe un traseu de 2 kilometri într-un concurs inedit. La final, blănoșii au fost răsplătiți cu medalii și diferite premii.