O ieșire la joacă s-ar fi putut transforma într-o tragedie. Ce a pățit un copil din Cluj

×
Publicitate

Incident periculos într-un parc din Cluj-Napoca. Un băiat de 10 ani a fost lovit de o poartă metalică pe un teren de fotbal.

Din spusele martorilor, copilul s-ar fi agățat de poartă, moment în care aceasta s-a desprins și l-a accidentat la tâmplă. A fost transportat la spital, dar nu a necesitat internarea.

Totul s-a petrecut în timp ce copilul juca fotbal pe un teren din parcul de pe Bulevardul 1 Decembrie, din Cluj. Băiatul s-ar fi sprijinit de poartă, iar aceasta a căzut şi l-a lovit în cap. A primit îngrijiri la faţa locului, după care a fost transportat la Spitalul de Urgență pentru Copii din Cluj-Napoca.

Daniela Dreghiciu, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca: ”Starea copilului era bună. Acuză foarte puţină cefalee, fără alte acuze. Copil conştient, fără vărsături, fără alte manifestări. Acestui copil i s-au efectuat consult clinic, investigaţii imagistice, care au fost în limite normale, şi a plecat la domiciliu însoţit fiind de părinţi.”

Reprezentanţii primăriei susţin că parcurile aflate în administrarea municipiului sunt verificate periodic, iar accidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor de utilizare.

Mirela Bălan, responsabil Biroul de Presă Primăria Cluj-Napoca: ”Chiar la începutul acestei săptămâni, locul de joacă cu pricină a fost verificat şi totul era conform cerinţelor tehnice. Din păcate, acea poartă a fost folosită necorespunzător de către copil, care s-a agăţat pur şi simplu de ea şi s-a sprijinit, prin urmare poarta a căzut peste el.”

Poliţiştii au fost sesizaţi şi au deschis un dosar penal în acest caz. Defecţiunea a fost reparată în scurt timp, iar parcul a fost redeschis.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62149343
Patru copii au ajuns în grija statului, după ce tatăl lor a dat foc la două case. Motivul cumplitei tragedii
Noapte agitată în Vaslui, unde pompierii au fost nevoiți să intervină la două incendii cu același autor.
62149433
Scene desprinse din filmele de groază, după ce zeci de crabi uriași au invadat un camping. FOTO
Vacanța unei familii din Australia a fost distrusă, după ce zeci de crabi uriași au invadat campingul în care se afla.
62149379
Localnicii din Colibița, terorizați de o haită de lupi. "Așa ceva nu am întâlnit"
O haită de lupi atacă de o săptămână încoace gospodăriile din stațiunea bistrițeană Colibița.