Comportamentul neregulamentar în avioane poate duce la amenzi. Cât a fost nevoit să plătească un pasager

62445054
Profimedia

Alexander Michael Dominic MacDonald, din Chelmsford, Anglia, a fost obligat să plătească 20.638 de dolari companiei United Airlines pentru comportamentul său scandalos din timpul unui zbor de la Londra la Newark, New Jersey, în luna martie.

Incidentul a început când MacDonald, în vârstă de 30 de ani, a avut o ceartă zgomotoasă cu prietena sa, potrivit unei declarații. Situația a escaladat rapid și a început să țipe la o însoțitoare de bord. El a fost atât verbal, cât și fizic agresiv, potrivit documentelor prezentate în instanță, confom Yahoo News.

„Când însoțitorii de zbor i-au cerut lui MacDonald să tacă și au încercat să-l calmeze, acesta a devenit agresiv, amenințător și intimidant la adresa lor”, a declarat Administrația pentru Securitate în Transporturi într-o declarație în care a anunțat amenda. De asemenea, el i-a spus șefului echipajului de cabină că va " distruge avionul", arată documentele instanței.

Bărbatul a fost în cele din urmă imobilizat cu cătușe elastice, iar zborul, cu 160 de persoane la bord, a fost deviat spre Bangor, Maine. Pe 22 martie, MacDonald a pledat vinovat pentru un singur cap de acuzare pentru că a provocat perturbarea unui echipaj de zbor și a fost, de asemenea, condamnat la o pedeapsă deja executată.

La momentul incidentului, compania United a precizat într-un comunicat că avionul a aterizat în Bangor „după ce doi pasageri, care păreau în stare de ebrietate, au perturbat zborul”.

Forțele de ordine au scos pasagerii, al căror nume nu a fost precizat, din avion, care a decolat din nou pentru a ateriza pe aeroportul din Newark.

Comportamentul neadecvat în timpul zborurilor a luat amploare în timpul pandemiei, din cauza tensiunilor ridicate între pasageri și echipajul de zbor, pe considerentul unor probleme precum purtarea măștilor.

În 2022, FAA a anunțat că introduce definitiv o politică de toleranță zero față de pasagerii indisciplinați.

„Comportamentul neadecvat în avion vă va costa; este o promisiune”, a declarat la acea vreme administratorul interimar al FAA, Billy Nolen.

„Un on cu un comportament periculos pur și simplu nu poate zbura, iar menținerea politicii noastre de toleranță zero ne va ajuta să continuăm să facem progrese pentru a preveni și pedepsi acest comportament”, a mai precizat administratorul.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62371667
O fată de 19 ani a mers la spital pentru că avea dureri mari de cap, însă medicii au făcut o descoperire șocantă
O adolescentă de 19 ani din Marea Britanie credea că are dureri de cap din cauza mahmurelii, însă a descoperit că are de fapt o tumoare pe creier.
62446161
Un conac istoric pentru 10 euro. De ce un fost agent imobiliar din Belgia vrea să ofere locuința drept premiu
Un conac istoric pentru zece euro. Așa ceva rar găsești. Un fost agent imobiliar din Belgia a anunțat că oferă somptuoasă locuință drept premiu la o tombolă pe care tot el o organizează. Doritorii au trei luni la dispoziție să cumpere bilete.
62446160
S-a deschis sezonul de spectacole cu daci și romani, la Alba Iulia. „O surpriză plăcută"
La Alba Iulia, a fost deschis sezonul de spectacole cu daci și romani. Personajele sunt întruchipate de voluntari și de angajați ai muzeului din oraș.