Când este cel mai potrivit să faci curățenie în Săptămâna Mare, conform tradițiilor

62535338
Shutterstock

Curățenia din Săptămâna Mare are o semnificație aparte, fiind mai mult decât o simplă activitate gospodărească. Există zile considerate mai potrivite pentru a face curățenie generală, astfel încât casa să fie pregătită pentru sărbătoarea Paștelui.

 

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor este marcată de tradiții și obiceiuri specifice. De exemplu, joia sa înroșesc ouăle, iar în Vinerea Mare se ține post negru. Iată când este cel mai potrivit să faci curățenie în Săptămâna Mare 2025, conform tradițiilor.

Curățenia de primăvară înaintea Paștelui

Postul Paștelui este unul dintre cele mai importante din an, aceasta fiind o perioadă de curățire, atât fizică, prin abținerea de la alimente de dulce, cât și spirituală, prin afundare în rugăciune și eforturile de a fi milostiv, umil, smerit și de a îți iubi aproapele.

Însă postul este și despre curățenia caselor și grija față de locul în care trăiești, de aceea mulți oameni fac curățenia de primăvară înainte de Paște, în spiritul reînnoirii. De altfel, tradiția curățeniei de primăvară este respectată cu sfințenie în de majoritatea românilor. Fie că o numești curățenia de Paște sau curățenia de Primăvară, aceasta se face ori în Săptămâna Mare, ori la începutul postului.

La fel ca oamenii, casele sunt pregătite pentru Paște, iar în unele locuri se obișnuiește chiar să se văruiască și să se facă o curățenie generală în care se scot toate lucrurile la aerisit, se bat covoarele și se pregătește casa de sărbătoare.

Citește și
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani

Reîmprospătarea casei pentru a fi în concordanță cu respectarea regulilor din post și curățirea fizică și spirituală înseamnă și pregătirea pentru Înviere. Curățenia generală se face, de regulă, de două ori pe an: toamna și primăvara. Această curățenie se aplică și în curte, dar și în grădină.

curățenie

Zilele din Săptămâna Mare potrivite pentru curățenie

Săptămâna Patimilor este marcată de multe obiceiuri și tradiții pe care credincioșii le păstrează și le respectă cu sfințenie și în ziua de astăzi.

Se spune că luni se aerisesc casele, marți se spală geamurile, iar miercuri este ultima zi în care se face curățenie.

Dacă plănuiești să faci curățenie în toată casa, ai grijă să speli geamurile marți și să termini curățenia până seara în Miercurea Mare.

Joia Mare este pentru pomenirea morților, în timp ce în Vinerea Sfântă se ține post negru. Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle roșii și se spune că dacă dormi în timpul zilei, vei fi leneș tot anul. Aceasta este ziua când se fac pregătirile pentru bucatele tradiționale de Paște: se coc cozonacii, pasca și alte bunătăți de Paște.

În Vinerea Mare se ține post negru și nu se coace nimic. Toată Săptămâna de dinaintea Paștelui, Săptămâna Patimilor, este extrem de importantă pentru credincioși, pentru că amintește de patimile pe care Iisus Hristos le-a trăit înainte de a fi răstignit. Săptămâna Mare începe în Duminica Floriilor, când Iisus a intrat în Ierusalim și ține până în Vinerea Mare, când a fost răstignit pe cruce.

În Lunea Mare se începe curățenia de Paște: se scot păturile, așternuturile, pilotele și pernele la aerisit. Se curăță canapelele și fotoliile, se spală și se lasă ușile și geamurile deschise pentru a aerisi casa.

Marțea Mare este tot zi de curățenie. Acum se bat covoarele, se aspira casa, se spală geamurile și podelele și se pregătește casa pentru Înviere.

În Miercurea Mare este ultima zi în care se poate face curățenie. Tot aceasta este ziua în care se pot spăla sau călca haine ori așternuturi.

În Joia Mare se pregătesc bucatele pentru Paște: se înroșesc ouăle, se coc cozonacii și pasca. Este ultima zi în care se pomenesc morții înainte de Paște, așa că se merge la biserică și se împart bucate de post pentru sufletele morților. În această zi, bărbații aprind focuri în curți, pentru că se spune că în noaptea dinaintea Joiei Mari se deschid mormintele și sufletele morților se întorc acasă, de aceea se aprind focurile în curți și cimitire.

Tot în Joia Mare, credincioșii merg să se spovedească și să se împărtășească.

Vinerea Mare este o zi în care se ține post negru și se încheie toate pregătirile pentru Paște. Nu se coace în această zi și se merge la biserică pentru slujba de seară.

curățenie

Sâmbătă Mare se sacrifică mielul și se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paște. Tot în această zi se pregătesc hainele noi pentru Înviere. Este ultima șansă de a mai vopsi ouă roșii. În această seara se pornește spre Biserică pentru a lua lumină, apoi se merge în cimitire pentru a pune lumina la căpătâiul morților.

În ziua de Paște se dă de pomană pentru sufletul morților. După slujba de Înviere, oamenii merg acasă, unde ciocnesc ouă, rostind „Hristos a Înviat!”, cu răspunsul „Adevărat a Înviat!”. Acesta va fi salutul din Duminica Paștelui până la Înălțare, care este la 40 de zile de la Înviere.

Bucatele de Paște se sfințesc înainte de a fi mâncate și după ce persoanele din casă au participat la Liturghie.

Lumânarea cu care ai luat lumină trebuie păstrată în casă și aprinsă în caz de boli, necazuri sau supărări.

Ce activități ar trebui evitate spre finalul Săptămânii Mari

După ce a trecut Joia Mare, începe cea mai importantă zi din Săptămâna Patimilor: Vinerea Mare. În această zi se comemorează răstignirea și moartea lui Iisus Hristos, fiind o perioadă de doliu și post negru.

În această zi, nu ar trebui să muncești, conform calendarului creștin ortodox din aprilie, să faci vreo muncă fizică sau treburi în gospodărie. Nu se face mâncare, nu se coace, nu se spală și nu se face curățenie. Totodată, nu trebuie să folosești cuie sau să bați covoare. Cuiele aduc aminte de răstignirea lui Iisus, iar gestul de a bate covoarele, asemenea.

În această zi, nu doar că nu se fac petreceri, nu se consumă alcool și nu se cuvin distracțiile lumești, dar este o zi în care credincioșii țin post negru și se afundă în rugăciune, reculegere și doliu.

Nu se sacrifică animale în această zi, nu se coase și se evită folosirea obiectelor ascuțite precum ace, cuie sau cuțite. Nici în Vinerea Mare nu se vopsesc ouă: această activitate se face doar în Joia Mare sau în Sâmbăta Mare.

În Sâmbăta Mare, deși se fac ultimele pregătiri pentru Paște, nu se spală rufe. În Sâmbăta Sfântă se prepară mâncărurile tradiționale și se așteaptă momentul Învierii. Mulți oameni aleg să țină post negru și în această zi sau să mănânce doar o dată pe zi, seara. În această zi se pregătesc hainele, de obicei noi, pentru Înviere și se fac cozonacii și pasca, apoi se merge la slujba de Înviere pentru a lua lumina.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
GALERIE FOTO A spus ”DA!” S-a retras din fotbal acum șapte ani și se căsătorește cu o superbă blondină
Citește și...
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani
Descoperirea rupestră dintr-o peșteră din Indonezia schimbă fundamental tot ce se știa despre migrație acum 67.800 ani

Cercetătorii au descoperit în Indonezia cel mai vechi exemplu cunoscut de artă rupestră din lume, conturul pictat al unei mâini umane.

Prădătorul din Coreea care a invadat Marea Neagră: „Seamănă cu o scorpie”
Prădătorul din Coreea care a invadat Marea Neagră: „Seamănă cu o scorpie”

Pentru că marea noastră este tot mai caldă, se adaptează specii noi. Peștele de stâncă, denumit și rockfish coreean, pare că o duce bine.  

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026
Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul – una dintre cele mai mari minți ale creștinismului. Este sărbătorit pe 21 ianuarie 2026

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul rămâne una dintre cele mai luminoase și profunde figuri ale creștinismului, un teolog de geniu și un apărător neînfricat al adevărului de credință. Biserica îl pomenește cu evlavie pe 21 ianuarie 2026.



Recomandări
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa
Trump anunță o înțelegere cu NATO pentru Groenlanda și renunță la tarifele vamale pentru Europa

Donald Trump a declarat miercuri că el și secretarul general al NATO, Mark Rutte, au „stabilit cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda” la câteva ore de la discursul de la Davos.

Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele
Mesajul lui Ilie Bolojan după ce s-a întâlnit cu Mugur Isărescu și primarii. Premierul promite că nu vor mai crește taxele

Premierul Ilie Bolojan afirmă că, în această perioadă, reprezentanţii Guvernului lucrează la construcţia bugetului de stat pe anul 2026, pe „baze realiste”, subliniind că obiectivul este „un buget al relansării şi al investiţiilor”.

Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America
Cum explică George Simion tortul cu forma Groenlandei şi steagul SUA, tăiat în timpul vizitei în America

George Simion, aflat într-o vizită în SUA, a tăiat un tort în forma Groenlandei, cu steagul american, la un eveniment al unor congresmani republicani care au au sărbătorit primul an din cel de al doilea mandat al lui Donald Trump.