Muncă ocazională, fără pierderea ajutorului de la stat. Peste 30.000 de români au apelat la această soluție

×
Publicitate

Cei care vor să obțină bani în plus oferind ocazional servicii de curățenie, grădinărit sau plimbând câinii pot face asta legal și fără să piardă ajutorul de la stat.  

Este cazul persoanelor care primesc indemnizație de șomaj dar și al celor care beneficiază de diferite ajutoare sociale.

În schimbul muncii ei primesc tichete pe care le transformă apoi în bani. Până acum 30 de mii de români cu și fără loc de muncă au aplicat ideea.

Dacă ai nevoie de cineva să facă curățenie, să pună răsaduri, să crape lemnele ori să-ți plimbe câinele, poți căuta persoana potrivită pe platforma tichete.anofm.ro, gestionată de Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Roxana s-a înscris în speranța că va câștiga ceva experiență înainte să se angajeze.

Roxana: ”Plimbatul animăluțelor mi se pare cel mai drăguț. Am liceul făcut, am luat și bacalaureatul și până îmi găsesc un job full time sau până am un venit, pot să fac și asta, eventual în timpul liber”.

Până acum, datele oficiale la nivel național arată că sunt înscrise 30 de mii de persoane dispuse să-și ofere ajutorul în casă ori gospodărie, dar numărul celor dispuși să le ofere de lucru este de două ori mai mic.

Prețurile serviciilor diferă la nivel național. Cele mai mari sunt în București, unde se cer 70 de lei pentru călcatul rufelor, 100 de lei pentru plantarea pomilor sau 150 pentru însoțirea unui bătrân la medic.

75.000 de tichete de munci casnice au fost cumpărate din aprilie anul trecut și până acum. Un tichet- care se schimbă apoi în bani- valorează 15 lei și poate fi cumpărat ori direct de pe platformă ori de la sediile agențiilor pentru ocuparea forței de muncă. Autoritățile speră să reducă munca la negru sau la gri printre cei care fac astfel de munci.

Pentru asta, sunt beneficii pentru cei care fac echivalentul a 1.275 de lei pe lună.

Corina Scarlat, purtător de cuvânt ANOFM: Dacă se preschimbă 85 de tichete lunar, ei devin asigurați la pensie și sănătate. Persoanele care de exemplu sunt și șomeri indemnizați, dar și persoanele cu venitul minim de inserție pot presta activități și pot obține venituri fără să piardă indemnizația de şomaj sau venitul minim de inserție”.

Un tichet casnic este mai puțin impozitat, astfel că, din valoarea unuia de 15 lei, 3 lei ajung la stat. Totuși, angajatorii, care le pot oferi drept beneficii extrasalariale angajaților, nu s-au arătat prea interesați.

Aida Chivu, specialist în resurse umane:
„Guvernul nu a venit cu un plan, cu partea asta de beneficii constante, pe care le-ar putea avea angajatorii. Angajatorul trebui să facă mulți pași să le acceseze, nu are timp, ar fi încă un efort în plus”.

Doar 240 de angajatori au cumpărat tichete casnice, potrivit datelor oficiale.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Trei bărbați care pescuiau la copcă pe un lac de pe Siret au căzut în apă, după ce gheața pe care se aflau s-a spart

Misiune dramatică pentru salvarea a 3 bărbaţi care au mers la pescuit la copcă pe un lac de acumulare de pe Siret, dar au căzut în apă la circa 200 de metri distanță de mal.

Jaf la o sală de jocuri de noroc din Alba Iulia. Un bărbat mascat a fugit cu peste 30.000 de lei, dar a fost prins rapid

Un bărbat a jefuit, sâmbătă, o sală de jocuri de noroc din Alba Iulia, unde, prin ameninţări cu acte de violenţă, l-a determinat pe un angajat să îi pună la dispoziţie cheia de la sertarul cu banii proveniţi din încasări, de unde a sustras 33.000 de lei.

O taximetristă din Oradea a fost păcălită de iubitul ei să îi dea 40.000 de lei. Bărbatul se dădea drept polițist

Un bărbat din Oradea a fost trimis în fața judecătorilor sub acuzația de înșelăciune, după ce s-a prezentat drept polițist criminalist și a reușit să o determine pe o taximetristă să-i ofere 40.000 de lei.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.