A rămas blocată 6 zile în mașină, după un accident. Cum a supraviețuit pe caniculă

62066958
BBC

O femeie din Belgia, rămasă blocată șase zile într-o mașină, în plin val de caniculă, a băut apa de ploaie strânsă într-o cutie de gumă și a reușit astfel să supraviețuiască.

Totul s-a întâmplat în Liege, Belgia, pe 23 iulie. Corine Bastide, în vârstă de 45 de ani, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un șanț dintr-o zonă împădurită, relatează BBC.

Femeia nu și-a pierdut cunoștința, dar s-a lovit grav la nivelul coloanei, așa că nu a mai reușit să iasă din autovehicul. Familia și prietenii și-au dat seama că ea lipsește și au tot sunat-o, dar ea nu putea ajunge la telefon.

„Am încercat să țip când credeam că sunt oameni în jurul meu, dar se pare că nu mă auzea nimeni”, a povestit ea de pe patul de spital.

În primele zile în care a stat blocată, temperaturile au depășit 41 de grade, dar apoi au urmat ploile torențiale. A reușit cât de cât să se descurce, după ce a deschis cu piciorul una dintre portiere.

„Am încercam să beau apă de ploaie dintr-o cutie mică de gumă”, a povestit ea.

 

Între timp, familia a anunțat autoritățile și acestea au reușit să dea de ea, după ce au înregistrat semnalul de la telefon, înainte ca bateria acestuia să se descarce.

Bastide a fost găsită după șase zile. I-a fost foarte greu în tot acest timp, dar spune că nu și-a pierdut niciodată speranța și e foarte fericită că a rămas în viață.

„N-am vrut cu niciun chip ca ai mei copii să creadă că am făcut ceva stupid, că am vrut să mă sinucid. Nu, a fost un accident. Copiii sunt cei care mi-au dat putere”, a mai afirmat Corine Bastide.

Ea urmează să fie operată și va mai rămâne în spital câteva săptămâni.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62054122
Trump amenință Europa cu eliberarea a mii de luptători ISIS din Siria
Președintele american Donald Trump a amenințat că va lăsa mii de luptători ai Statului Islamic să ajungă în statele europene, dacă acestea nu-și vor recupera cetățenii fugiți să lupte alături de gruparea jihadistă.
62043233
Ceremonie bizară în Thailanda. Regele și-a prezentat oficial concubina, de față cu regina
Regele Thailandei (67 de ani) și-a oficializat noua relație în cadrul unei ceremonii la care a participat și soția sa, regina.
62006274
Cutremur de 6.9 în Indonezia. Alerta de tsunami a fost ridicată
Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a lovit, vineri, insula indoneziană Sumatra, informează USGS.