Prima reacție a lui WRS după ce a obținut locul 18 la Eurovision 2022 pentru România

62259842
Getty

WRS, reprezentantul României la Eurovision 2022 cu melodia „Llamame”, a obţinut 65 de puncte, locul al 18-lea în clasamentul final ESC 2022.

Artistul a mulţumit publicului pentru susţinere şi a declarat că "aventura Eurovision va rămâne un moment special" pentru el.

„Sunt recunoscător şi mândru pentru acest moment. Recunoscător celor care au fost alături de mine, în echipa României, şi mândru pentru că am muncit extrem de mult şi am reuşit să-mi reprezint ţara la nivel înalt! La fel ca orice sfârşit, este un nou început. Am numeroase proiecte în lucru, dar aventura Eurovision va rămâne mereu un moment special în inima mea. Vă mulţumesc pentru că aţi fost alături de noi!”, a declarat WRS la finalul evenimentului, scrie news.ro.

„Fanii Eurovision au fost alături de noi. Am simţit asta încă de la primele repetiţii, iar în ultimele zile, mai mult decât oricând . Bucuria noastră a fost enormă în momentul în care am auzit un vuiet puternic iar arena a explodat încărcată de energia şi determinarea lui wrs şi a dansatorilor!”, a declarat Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2022.

Citește și
Charlize Theron, apariție spectaculoasă la Paris Fashion Week. Ținuta elegantă purtată de actriță. GALERIE FOTO
Charlize Theron, apariție spectaculoasă la Paris Fashion Week. Ținuta elegantă purtată de actriță. GALERIE FOTO

„Mulţumesc echipei alături de care am reuşit performanţa propusă: calificarea în finală!”, a adăugat Iuliana Marciuc.

Ediţia cu numărul 66 a concursului Eurovision Song Contest s-a încheiat cu victoria Ucrainei, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania” (631 de puncte).

Podiumul a fost completat de Marea Britanie, cu „SPACE MAN” interpretată de Sam Ryder (466 de puncte) şi de Spania, cu melodia „SloMo”, interpretată de Chanel (459 de puncte).

Clasamentul final Eurovision 2022

1. Ucraina: Kalush Orchestra – "Stefania"
2. Marea Britanie: Sam Ryder – "SPACE MAN"
3. Spania: Chanel – "SloMo"
4. Suedia: Cornelia Jakobs – "Hold Me Closer"
5. Serbia: Konstrakta – "In Corpore Sano"
6. Italia: Mahmood & Blanco – "Brividi"
7. Republica Moldova: Zdob şi Zdub & Fraţii Advahov – "Trenuleţul"
8. Grecia: Amanda Georgiadi Tenfjord – "Die Together"
9. Portugalia: MARO – "Saudade, Saudade"
10. Norvegia: Subwoolfer – "Give That Wolf A Banana"
11. Regatul Ţărilor de Jos: S10 – "De Diepte"
12. Polonia: Ochman – "River"
13. Estonia: Stefan – "Hope"
14. Lituania: Monika Liu – "Sentimentai"
15. Australia: Sheldon Riley – "Not The Same"
16. Azerbaidjan: Nadir Rustamli – "Fade To Black"
17. Elveţia: Marius Bear – "Boys Do Cry"
18. România: WRS – "Llámame"
19. Belgia: Jérémie Makiese – "Miss You"
20. Armenia: Rosa Linn – "Snap"
21. Finlanda: The Rasmus – "Jezebel"
22. Cehia: We Are Domi – "Lights Off"
23. Islanda: Systur – "Með Hækkandi Sól"
24. Franţa: Alvan & Ahez – "Fulenn"
25. Germania: Malik Harris – "Rockstars"

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
GALERIE FOTO Brazilianca Tamires Morena a schimbat echipa în Liga Florilor! Transferuri tari pentru titlu
Citește și...
Charlize Theron, apariție spectaculoasă la Paris Fashion Week. Ținuta elegantă purtată de actriță. GALERIE FOTO
Charlize Theron, apariție spectaculoasă la Paris Fashion Week. Ținuta elegantă purtată de actriță. GALERIE FOTO

Charlize Theron a atras toate privirile la Paris Fashion Week, unde actrița a impresionat cu o apariție elegantă, pe care ulterior a împărtășit-o și cu fanii pe Instagram.

Începe noul sezon „Visuri la cheie”. Dragoș Bucur: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat”
Începe noul sezon „Visuri la cheie”. Dragoș Bucur: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar lucrul acesta nu s-a întâmplat”

A venit momentul ca echipa Visuri la cheie să spună: „renovarea începe ACUM!”.

Kate Moss, apariție îndrăzneață pe străzile din Paris. Vedeta a atras toate privirile într-o salopetă transparentă. FOTO
Kate Moss, apariție îndrăzneață pe străzile din Paris. Vedeta a atras toate privirile într-o salopetă transparentă. FOTO

Kate Moss a atras toate privirile marți seară, la Paris, când a părăsit hotelul Ritz purtând o salopetă transparentă din dantelă, într-o apariție extravagantă.

Recomandări
Război în Iran. Donald Trump evaluează succesul operațiunii militare la „15 din 10”
Război în Iran. Donald Trump evaluează succesul operațiunii militare la „15 din 10”

Președintele Donald Trump a transmis, din nou, că a început războiul în Iran pentru că altfel țara ar fi fost atacată. Teheranul este, miercuri seară, ținta atacurilor israeliene.

Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate
Bugetul rămâne în aer după negocieri de trei ore la Guvern. Coaliția, divizată de pachetul de solidaritate

Partidele de la putere nu au reușit nici miercuri să se pună de acord, pentru forma finală a bugetului, așa că liderii au luat schița primită de la Finanțe și o vor analiza.

Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune
Analist: „Iranul și-a scos mănușile” în războiul cu SUA și Israel. Teheranul lovește ținte din întreaga regiune

În a cincea zi de război, un submarin american a scufundat cu torpile o navă de luptă iraniană, în apele internaționale, lângă coastele Sri Lanka. La bord erau probabil 180 de oameni și 140 erau dați dispăruți.