„Să rămână în Dubai!” Influencerii francezi, cu milioane de followeri, au devenit ţinta ironiilor după izbucnirea războiului

Captura de ecran 2026 03 04 080642

 "Să rămână în Dubai!": influencerii francezi, care au milioane de abonaţi pe reţelele de socializare, au devenit ţinta multor ironii după izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu.

De obicei, videoclipurile difuzate pe reţelele de socializare de aceşti influenceri pendulează între fragmente de viaţă familială petrecută în condiţii de mare lux şi înregistrări care laudă diverse produse cosmetice. Sâmbătă, aceste conţinuturi video au fost înlocuite cu mesaje de îngrijorare şi cu cereri de ajutor după atacurile Iranului asupra vecinilor săi din zona Golfului Persic, ca răspuns la raidurile israeliano-americane.

"Franţa, apără-ne!", a scris franţuzoaica Maeva Ghennam (3 milioane de abonaţi pe Instagram), care şi-a construit celebritatea pe baza emisiunii de tip reality-show "Les Marseillais".


Apelurile influencerilor francezi au atras însă foarte repede un val de critici.

"Pentru influencerii din Dubai: până la urmă, noi suntem totuşi bine în Franţa, nu-i aşa?", a ironizat, duminică, pe reţeaua de socializare X, Tibo InShape, cel mai popular creator francez de pe YouTube, care are aproape 27 de milioane de abonaţi.

Acest creator de conţinuturi video, specializat în culturism, a precizat apoi că a dorit pur şi simplu "să arate cu degetul ipocrizia unor influenceri".

Numeroşi internauţi i-au dat dreptate, publicând mesaje în acelaşi registru, precum "Să rămână în Dubai!" şi "sper că URSSAF (Uniunea pentru Colectarea Contribuţiilor la Asigurările Sociale şi Alocaţii Familiale - n.red.) să îi aştepte la sosire".

"Aceste reacţii se explică prin părerile lor şi declaraţiile lor care explică, fără încetare, că există mai multă siguranţă în Dubai, mai ales când această ţară este comparată cu Franţa", a explicat Stephanie Lukasik, profesoară şi cercetătoare în ştiinţele informaţiei şi comunicării.

Ea mai spune că "un anumit număr de utilizatori online au considerat că era exagerat ca influencerii să ceară ajutor" în condiţiile în care "aceşti influenceri sunt foarte puţin recunoscători faţă de ţara în care au cunoscut iniţial succesul".

"Şi-au cam creat singuri această problemă", a rezumat aceeaşi specialistă.

Criticile unor influenceri la adresa Franţei i-au făcut pe unii dintre abonaţi "să se îndepărteze de conţinuturile lor", afirmă Stephanie Lukasik, mai ales după o lege din 2023 care vizează reglementarea legislativă a meseriei de influencer şi după audierile intens mediatizate ale unora dintre influenceri în faţa unei comisii parlamentare, difuzate în direct pe TikTok.

Deşi beneficiază de o mare vizibilitate, aceste persoane din Dubai, provenite în general din emisiuni TV de tip reality-show, nu reprezintă decât aproximativ 1% din influencerii identificaţi în Franţa, reaminteşte Florence Euzeby, profesoară şi cercetătoare la Universitatea La Rochelle şi directoarea catedrei de Masterat în Marketing Digital, citând un studiu publicat de agenţia Reech în 2023.

Dubai găzduieşte câteva zeci de mii de influenceri internaţionali, atraşi de un mediu favorabil afacerilor, absenţa impozitelor pe venit şi posibilitatea de a duce acolo un stil de viaţă pe cât de fastuos, pe atât de relaxat.

Această metropolă cu o populaţie de aproape 4 milioane de locuitori, dintre care 90% sunt expatriaţi, dispune totodată de unul dintre cele mai frecventate aeroporturi din lume.

Schimbare de discurs

În acest emirat, care a investit masiv în turism pentru a-şi construi imaginea unui brand global, mesajele pline de teamă din primele ore ale atacurilor aeriene au fost repede înlocuite cu fotografii şi videoclipuri din viaţa cotidiană, lăsând să se înţeleagă o revenire la normalitate.

"Aici, oamenii nu se opresc din a trăi, nu există panică", a declarat luni creatoarea de conţinuturi online Sarah Lopez într-un mesaj difuzat pe Snapchat. "Guvernul face totul pentru a ne consolida încrederea", a adăugat ea, înainte să îi îndemne pe oameni să fie prudenţi faţă de ştirile false şi să continue, apoi, promovarea unei mărci de bijuterii fanteziste.

"În faţa valului de ură", aceşti creatori şi-au schimbat discursul, pentru că "a vorbi despre lipsa de siguranţă din Dubai nu era compatibil cu stilul de viaţă pe care ei l-au ales sau pe care vor să îl vândă", a declarat jurnalista Emma Ferey, care a publicat în 2024 volumul "Emirage", un roman despre activităţile influencerilor din acest oraş.

Potrivit acesteia, "ne putem întreba, de asemenea, ce mesaj a transmis guvernul local".

În ultimele zile, mai multe conturi de pe reţeaua de socializare X care sunt asociate cu autorităţile din Dubai au avertizat populaţia să nu distribuie "informaţii eronate sau orice conţinut care contrazice anunţurile oficiale".

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
Kimberly guilfoyle
AP: Marco Rubio, „deosebit” de iritat de ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle. Trump ia în calcul demiterea ei

Donald Trump și Marco Rubio iau în calcul demiterea ambasadoarei SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, în urma unor acuzații privind un comportament necorespunzător și posibil ilegal.

Armament sua
SUA amenință să oprească livrările de arme și informațiile secrete către Ucraina dacă continuă atacurile asupra rafinăriilor

SUA ameninţă să oprească sistemul de achiziţii prin care Ucraina primeşte armament, cu scopul de a exercita presiuni asupra Kievului pentru a înceta atacurile în profunzime asupra infrastructurii energetice ruse, a relatat duminică Financial Times.

62606495
Cum ar putea inteligența artificială să pună în pericol omenirea. Avertismentul experților până în anul 2100

Utilizarea malefică a inteligenței artificiale este considerată o amenințare la adresa umanității până în 2100, alături de factori de sănătate, sociali și de mediu, potrivit unui raport al Comisiei Lancet.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.