1 din 3 europeni are probleme mentale. Insomnia si depresia, printre cele mai intalnite afectiuni

60214729

O treime din europeni se confrunta cu tulburari psihice. Un studiu realizat pe aproximativ 500 de milioane de locuitori din 30 de tari arata ca peste 38% dintre acesti oameni au afectiuni mentale grave, precum anxietatea, insomnia si depresia.

Numai unul din trei bolnavi primeste insa tratamentul necesar.

Studiul arata ca 14% dintre cei analizati sufera de anxietate, 7% de insomnie si peste 6% de depresie. Alte probleme cu care se confrunta europenii sunt deficitul de atentie si hiperactivitatea, probleme intalnite de obicei la tineri.

Barbatii si femeile sufera in egala masura de probleme psihice, dar natura acestora difera foarte mult. Spre exemplu, femeile sufera de cele mai multe ori de depresie, in special cele care trebuie sa faca fata, in acelasi timp, unui serviciu solicitant si cresterii unui copil. Fata de acum 40 de ani, numarul acestor cazuri s-a dublat, avertizeaza cercetatorii.

Luna trecuta, un studiu similar realizat de americani a demonstrat de femeile care incearca sa fie "super-mame", adica sa aiba si familie, si o cariera de succes, risca cel mai mult sa sufere de depresie.

Alti cercetatorii cred insa ca si barbatii sufera de aceasta afectiune, dar ea este rareori diagnosticata, din cauza ca lor le este mult mai greu sa vorbeasca despre problemele sentimentale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60355295
Cei din jur va atrag atentia ca repeta, inutil, anumite fraze si nu le retineti? Poate fi Alzheimer

O statistica ingrijoratoare a ministerului sanatatii arata ca varsta la care apar primele semne de Alzheimer a scazut dramatic in Romania - de la peste 50 de ani la sub 40.

60513583
Sandwich-ul care face cat micul dejun, pranzul si cina la un loc. "Bomba" de 1690 de calorii

Un celebru lant fast-food din Statele Unite a comis-o din nou. Dupa ce si-au trecut in meniu batonase de mozzarella prajite intre felii de paine, au mai scos o bomba calorica.

Vara s-a incheiat, protectia anti-UV continua. Este extrem de importanta cea a ochilor

Astfel, ochelarii se recomanda in zilele insorite. Si copiii trebuie sa-i poarte. Aceasta pentru a preveni aparitia la maturitate a unor boli grave precum cataracta, degenerarea maculara si cancerul.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.