Traficul feroviar din Grecia, reluat treptat din 22 martie, după ce a fost întrerupt din cauza accidentului cu 57 de morți

accident feroviar grecia
Getty

Traficul feroviar din Grecia va fi reluat treptat din 22 martie, la trei săptămâni după accidentul feroviar grav care a avut loc pe 28 februarie şi în urmă căruia şi-au pierdut viaţa 57 de persoane.

Traficul feroviar, care a fost întrerupt după ciocnirea frontală a două trenuri în Tempe, la 350 km de Atena, „va fi reluat treptat din 22 martie”, a spus Georges Gerapetritis citat într-un comunicat de presă, informează AFP, citată de Agerpres.

El a precizat că traficul va fi reluat mai întâi pentru „trenurile interurbane (de pasageri) care leagă portul Pireu de lângă Atena de aeroportul internaţional” al capitalei, Eleftherios Venizelos, trenurile de marfă care leagă Thriasio din departamentul Attica de Salonic şi trenurile regionale din nordul ţării.

Pe 27 martie, trenurile locale care leagă oraşele din Peloponez (sud-vest) vor circula din nou, în timp ce traficul trenurilor de pasageri între Atena şi Salonic nu va începe decât pe 1 aprilie. La mijlocul acestei linii, în apropierea oraşului Larissa, a avut loc pe 28 februarie coliziunea dintre un tren de pasageri şi un tren de marfă, cel mai grav accident petrecut în Grecia în ultimii ani.

Accidentul a fost atribuit în principal „unei greşeli” a şefului de staţie din Larissa, care a fost acuzat şi arestat preventiv. El a scos însă la iveală şi „patologiile cronice datorate omisiunilor sau indiferenţei” guvernelor din ultimii ani şi a provocat furie în ţară împotriva guvernului conservator elen, care nu a realizat modernizarea securităţii căilor ferate.

Citește și
Animatie
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori de Vede. Trenul de călători nu a oprit la semnalul roșu
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cutremur cu magnitudinea de 5,6, marți seară, la sud de Grecia
Cutremur cu magnitudinea de 5,6, marți seară, la sud de Grecia

Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 s-a produs, marți seară, în Marea Mediterană, la sud de Grecia, potrivit Centrului Seismologic European-Mediteranean (EMSC).

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori de Vede. Trenul de călători nu a oprit la semnalul roșu
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul feroviar din Roșiori de Vede. Trenul de călători nu a oprit la semnalul roșu

La două săptămâni de la accidentul feroviar din Grecia, România a fost la un pas de o tragedie similară. Două trenuri s-au tamponat la Roșiori și aproape 300 de oameni au intrat în panică, în urma coliziunii.

Fostul ministru de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, bătut pe stradă de indivizi cu cagule. Acesta a ajuns la spital
Fostul ministru de Finanțe al Greciei, Yanis Varoufakis, bătut pe stradă de indivizi cu cagule. Acesta a ajuns la spital

Politicianul opoziţiei de stânga din Grecia, Yanis Varoufakis, a avut nevoie de spitalizare după ce a fost atacat de un grup de aproximativ 20 de persoane la ieşirea dintr-un restaurant, informează Agerpres, care citează DPA.

VIDEO | Proteste de amploare în Grecia, după catastrofa feroviară de săptămâna trecută. Ce au scandat manifestanții
VIDEO | Proteste de amploare în Grecia, după catastrofa feroviară de săptămâna trecută. Ce au scandat manifestanții

Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă, miercuri, în Grecia, pentru a protesta după cea mai gravă catastrofă feroviară înregistrată vreodată în ţară, în timp ce muncitorii au organizat o grevă naţională de o zi.

SUA trimit tehnică militară în România și Bulgaria. O navă plină cu echipamente pentru exercițiile NATO a ajuns în Grecia
SUA trimit tehnică militară în România și Bulgaria. O navă plină cu echipamente pentru exercițiile NATO a ajuns în Grecia

O navă cu echipament militar american a sosit, duminică, în portul grecesc Alexandroupolis. Tehnica militară aparține NATO și va fi transportată în România și Bulgaria, unde vor avea loc exerciții militare majore în viitorul apropiat, potrivit 902.gr.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.