Imagini din dronă cu carnagiul din Grecia. Pasagerii au fost aruncați pe ferestrele vagoanelor

×
Publicitate

Cel puțin 38 de oameni au murit și peste 80 au fost răniți în noaptea de marți spre miercuri, într-un cumplit accident feroviar, care a avut loc în estul Greciei continentale.

Două trenuri, unul de pasageri și unul de marfă, s-au ciocnit frontal pe calea ferată care leagă Atena de Salonic.

Atenție urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Accidentul feroviar s-a produs cu puțin înainte de miezul nopții, în apropiere de orășelul Evanghelismos din estul Greciei, la aproximativ 130 de kilometri de Salonic. Un tren de pasageri, care venea de la Atena cu 350 de oameni la bord, mulți dintre ei studenți care se întorceau din vacanță, s-a ciocnit frontal cu un tren de marfă care venea dinspre Salonic. Impactul a fost unul teribil: mai multe vagoane au deraiat și trei dintre ele au luat foc. Martorii povestesc imaginea de coșmar pe care au găsit-o la fața locului.

 

Vassilis Polyzos, martor: „Prima imagine a fost înfricoșătoare, pentru că erau bucăți mari de oțel peste tot. Trenurile erau complet distruse, și cel de pasageri, și cel de marfă. Trenul de pasageri avea în jur de 160 de kilometri la oră și a fost o ciocnire frontală.”

Supraviețuitorii spun că mai mulți pasageri au fost, pur și simplu, aruncați pe ferestrele vagoanelor, din cauza impactului. Alții s-au luptat să iasă dintre resturile trenului care deraiase pe câmpul aflat lângă calea ferată.

Vassilis Polyzos, martor: „Oamenii erau speriați. Foarte speriați, de altfel. Se uitau de colo-colo, căutau. Habar nu aveau pe unde sunt.”

 

La locul tragediei au sosit câteva zeci de ambulanțe și echipaje de pompieri, care au demarat imediat operațiunile de căutare și salvare a victimelor. Cauza accidentului feroviar este, în aceste momente, necunoscută, dar autoritățile elene au inițiat deja o anchetă. Doi oficiali ai Companiei de Cale Ferată au fost luați la întrebări de poliție, dar până acum nu a fost nimeni arestat.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62328054
Un soldat ucrainean a distrus 5 tancuri rusești într-o singură zi, folosind rachete Javelin furnizate de SUA. VIDEO
Un soldat ucrainean a distrus cinci tancuri rusești într-o singură zi, folosind rachete Javelin furnizate de SUA, conform autorităților ucrainene, scrie Insider.
62259425
Un bărbat a fost filmat în timp ce a scos un pistol și a împușcat în cap un om al străzii
Un bărbat înarmat a executat o persoană fără adăpost pe o stradă St. Louis, Missouri, în plină zi, iar atacul a fost filmat.
62328059
Soluțiile extreme la care a apelat un bărbat ca să supraviețuiască o lună, după ce s-a rătăcit în jungla amazoniană
Un bolivian a povestit marţi că a supravieţuit timp de o lună în jungla amazoniană, hrănindu-se cu insecte şi râme şi bând apa pe care a colectat-o în cizmele sale - atunci când nu a fost nevoit să îşi bea propria urină, din cauza lipsei de precipitaţii.