Averse, descarcari electrice, grindina si intensificari ale vantului, pana luni noapte in toata tara

×
Publicitate

Meteorologii anunta ca, de vineri dupa-amiaza si pana luni noapte, in toata tara se vor inregistra averse, descarcari electrice, grindina si intensificari ale vantului ce pot lua aspect de vijelie, cantitatile de apa depasind local 20 de litri pe mp.

Potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, de vineri, de la ora 14.00, si pana luni, la ora 3.00, vor fi perioade in care instabilitatea atmosferica va fi accentuata si se va manifesta prin averse torentiale, descarcari electrice si, pe arii restranse, grindina si intensificari ale vantului ce pot lua aspect de vijelie.

De asemenea, se vor inregistra cantitati de apa ce vor depasi local 20 l/mp si pe spatii restranse 35-40 l/mp.

In a doua parte a zilei de sambata si in prima parte a noptii de sambata spre duminica astfel de fenomene vor fi frecvente in regiunile nordice, nord-estice si centrale, precum si in zonele de deal si de munte si se vor semnala local in restul teritoriului.

Duminica, temporar va ploua, iar in cea mai mare parte a tarii vremea va fi racoroasa.

Prognoza pentru vineri

Vineri avem vreme frumoasa si temperaturi agreabile in toata tara. Norii nu prea se arata; doar vantul are unele porniri dimineata in est si in sud-est; iar catre seara pe la munte, ar putea sa vina o aversa-doua.

Maximele pleaca de la 22 de grade in nord-vest si in depresiuni si se opresc pe la 32 de grade in sudul Olteniei. In Dobrogea si Baraganul gasim atmosfera insorita toata ziua. Vantul mai are unele rabufniri iar temperaturile, in scadere fata de ieri, ajung la 29 de grade. Se racoreste si in Moldova sudica si in nordul Munteniei. Vom avea vreme frumoasa, cu soare si cativa nori de decor iar la amiaza termometrele vor indica pana la 27 de grade si vintul mai are unele porniri. In jumatatea nordica a Moldovei se anunta o zi foarte placuta cu mult soare. Vintul se inteti din cind in cind iar spre seara sunt posibile cateva averse in zonele de munte.

Vreme buna gasim si in nordul Transilvaniei si in Maramures. Atmosfera va fi insorita toata ziua. Noaptea se aduna norii si izolat vor veni cateva averse cu fulgere si vint mai intens. Maximele termice vor fi comparabile cu cele inregistrate ieri. Vestul tarii are parte de vreme frumoasa, cu mult soare si vant domol. Pe timmpul noptii, in Crisana va ploua sporadic. Temperaturile maxime vor varia nesemnficiativ fata de ieri.

In centrul Romaniei, aversele apar catre seara in zona de munte si vintul se va inteti in timpul ploilor. In celelalte regiuni va fi vreme buna iar temperatura aerului scade un pic.

Se racoreste si in sud-vestul tarii. Soarele va fi prezent peste tot si doar pe la munte s-ar putea sa cada o ploaie rapida de vara. In tinuturile sudice atmosfera va fi insorita toata ziua, mai scade temperatura aerului si va fi foarte placut! Dupa prinz termometrele vor indica cel mult 28 de grade Celsius.

In Bucuresti, caldura se domoleste si vom avea o zi placuta, cu cer curat, un vant activ si in jur de 28 de grade la amiaza.

In zona de munte, astazi se indreapta vremea; atmosfera va fi insorita, iar ploile vor aparea intamplator pe inserat.

Pe litoral gasim soare; un vant destul de intens si temperaturi putin mai scazute decat ieri. Maximele se opresc pe la 25...26 de grade; iar apa marii va fi destul de rece.

Sambata aversele revin in jumatatea nordica a tarii, la deal si la munte. Vor fi locale, destul de abundente ai ar putea sa cada grindina.

Duminica instabilitatea cuprinde majoritatea zonelor si se racoreste. Doar vestul tarii scapa de ploi. In rest vor fi averse frecvente, cu descarcari electrice, vant intens si grindina. Se pot strange cantitati mari de apa.

Luni vremea se imbuneaza si se incalzeste. Prin sudul tarii, in zonele de deal si munte mai pot sa apara cateva ploi de scurta durata; iar vantul va sufla mai tare in est si in sud-est.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Vreme calduroasa in sudul tarii, ploi abundente in restul tarii. Prognoza meteo pentru weekend

Joi temperaturile scad putin; dar in sud si sud-est, ramanem cu vremea calduroasa. Spre seara, in nord, centru, in est, la deal si la munte apar ploi zgomotoase si abundente.

COD PORTOCALIU de furtuna in centrul tarii si canicula si atmosfera sufocanta in sud, miercuri. Prognoza pe trei zile

In sud avem canicula si atmosfera sufocanta; iar in jumatatea nordica, la deal si la munte, dupa pranz apar averse torentiale, cu grindina si vijelii.

Informare meteo de ploi torentiale si disconfort termic in toata tara. Indicele temperatura-umezeala va fi la pragul critic

Meteorologii au emis, marti, o informare potrivit careia, de miercuri, ora 12.00, pana joi, ora 23.00 instabilitatea atmosferica va fi accentuata, iar temperaturile ridicate vor crea disconfort termic.

Recomandări
Criză de bani la Ministerul Sănătății. Cseke Attila a numit programele din care se vor lua zeci de milioane de lei

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că există, în prezent, un deficit bugetar de aproape 100 de milioane de lei în cadrul instituției, iar Ambulanța și UPU riscă să rămână fără bani.

Reacția firmei de catering din Bacău după ce zeci de copii s-au îmbolnăvit: „Nu avem nimic de comentat”

Direcția de Sănătate Publică Bacău a extins ancheta epidemiologică în cazul îmbolnăvirii celor 49 de copii dintr-o școală, care au ajuns la spital cu simptome de toxinfecţie alimentară.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.