Statul vrea să dea 40 de euro pentru fiecare turist străin. Avem însă tarife duble și condiții mai proaste decât Bulgaria

×
Publicitate

Puțini turiști străini au venit să ne viziteze țara în anii pandemiei, însă situația s-ar putea schimba din vară.

Agențiile de turism ar putea primi 40 de euro subvenție pentru fiecare vizitator străin cazat cel puțin 4 nopți la noi. Proiectul de act normativ se află în faza finală de dezbateri.

Dacă înainte de pandemie peste 2 milioane și jumătate de turiști străini vizitau anual țara noastră atrași de castelul Bran, Peleș sau Delta Dunării, în ultimii doi ani numărul lor s-a redus drastic.

Însă în această vară ar putea deveni funcțional un program de stimulare a agențiilor de turism pentru care există deja cadrul legal și aprobarea Comisiei Europene.

Dumitru Luca, președintele ANAT: ”Condițiile sunt să fie agenție licențiată, este vorba de grupurile de turiști care vin organizați prin agențiile de turism, condiția este să fie cazați în structuri autorizate. Se pleacă de la o sumă minimă - în discuții sunt acum 40 de euro pe turist străin care vine 4 nopți - și această sumă să crească progresiv cu numărul de nopți petrecute în România".

”Avem servicii proaste și personal nepregătit”

Din peste 2.000 de agenții de turism licențiate, doar câteva zeci pun accentul pe incoming, adică aduc străini la noi în țară prin oferte tentante și promovare. În 2020, din toată Uniunea Europeană, România a avut cei mai puțini turiști străini.

Agențiile au totuși o misiune grea: să-i convingă pe străini să ne viziteze.

Oana Rusu, director agenție de turism: ”Tarifele pe litoral sunt aproape duble față de Bulgaria și condițiile mai proaste. Avem servicii proaste și personal nepregătit, începând de la chelner până la director. În Deltă, toate cazările sunt afaceri de familie care nu au prea multă pregătire în ospitalitate”.

Cristian Kalanyos, ghid: ”Lipsa sau proasta calitate a căilor de acces, lipsa panourilor informative, lipsa marcajelor turistice. Oamenii, pe lângă asta, au nevoie de distracție, de evenimente care să le relaxeze mintea”.

Viza pentru România, mai greu de obținut decât viza Schengen

Patrick este din Austria și organizează în fiecare an un circuit pentru motocicliști în țara noastră.

Patrick: ”Oamenii sunt primitori. Limba engleză este câteodată o problemă, cei de la țară nu știu nicio limbă străină”.

Acest grup de spanioli a fost atras de legenda lui Dracula și s-a hotărât să facă un circuit.

Turistă Spania: ”Cred că oamenii nu știu ce activități sau peisaje poți vedea în România, poate să arătați mai multe locuri”.

Turist Spania: ”Căutam ceva diferit, interesant, nu prea scump ca să fiu sincer și de aceea am ales România".

În același timp, viza pentru România se obține mai greu decât una Schenghen, din cauza birocrației. Agențiile de turism spun că viza electronică ar fi o soluție care ar atrage mai mulți turiști din afara Uniunii Europene.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62255475
Încă mai sunt locuri pentru un Paște în Mărginimea Sibiului. Cât costă un sejur în casele-muzeu, cu bunătăți de odinioară

Dacă nu v-ați plănuit încă vacanța de Paște, puteți opta pentru una în Mărginimea Sibiului.  

62230046
Cu bagajele făcute, sute de români sunt pregătiți să plece în vacanță, spre diferite destinații

Paștele îi prinde pe români departe de casă. Anularea restricțiilor i-a încurajat pe mulți să plece în diferite destinații.

62141490
Delta Dunării redevine o destinație pentru Paște, în ciuda războiului din Ucraina

Delta Dunării a redevenit o destinație de petrecere a Sărbătorii de Paște. Dacă

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Lia savonea ilie bolojan inquam photos
CCR a respins sesizarea lui Bolojan. Ce se întâmplă cu plata restanțelor salariale chiar dacă ÎCCJ câștigă procesul (Surse)

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată, miercuri, solicitarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și ÎCCJ, legat de plata restanțelor salariale ale magistraților, în valoare de aproape 5 miliarde de lei.

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.