Cozi uriașe de români la frontierele bulgare spre Grecia. Elenii verifică fiecare portbagaj în parte

×
Publicitate

Vacanța de Paște a început cu cozi lungi și nervi mulți pentru mii de turiști români care au plecat spre Turcia și spre Grecia.  

În punctul de frontieră Makaza, din Bulgaria, coloana a fost kilometrică, iar acesta este abia începutul, avertizează inclusiv Ministerul Afacerilor Externe.

Românii ajunși în vămi susțin că se fac verificări temeinice. În plus, grecii nu se așteptau la un trafic atât de intens.

La amiază, coada de mașini din apropierea punctului de frontieră Makaza, dintre Bulgaria și Grecia, era uriașă. Sute de autoturisme înmatriculate în România stăteau în rând.

„Stăm de aproape o oră în coadă la Makaza, coada se întinde pe niște kilometri buni în spate, se pare că sunt ceva controale intense la vamă”.

Cei mai mulți încearcă să ajungă în Thassos, unde vor să petreacă Paștele.

Este aglomerație și pe mai multe autostrăzi dintre Bulgaria și Grecia

Au ales această rută pentru că au sperat că va fi mai puțin aglomerată, dar au greșit.

Mihnea Răducu, turist: „La cinci fără un sfert am plecat din București, am stat și în vamă la bulgari după trecerea podului la noi, tot așa foarte multe mașini, este o coadă pe câțiva kilometri probabil și nu pot să văd în urma mea câte zeci de mașini sunt, pentru că sunt curbe”.

Pe harta Waze, șoferii au raportat aglomerație pe mai multe porțiuni ale autostrăzii dintre Bulgaria și Grecia.

Adelin, turist: „O coadă infernală la Makaza, unde controlau portbagajele fiecărei mașini și s-a întârziat foarte mult”.

Gianina Mitra, turistă: „Probabil autoritățile nu s-au așteptat la un număr așa mare de turiști care să se îndrepte spre Grecia în vacanță”.

Grecia a ridicat toate restricțiile din pandemie

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat încă de miercuri că vor fi timpi mari de așteptare la punctele de trecerere a frontierei - dar s-a referit doar la românii care călătoresc în Turcia sau tranzitează această țară.

Kapitan Andreevo (BG) – Kapikule (TR)
Lesovo (BG) – Hamzabeyli (TR)
Malko Tîrnovo (BG) - Kirklareli (TR)

SURSA: MAE

Pentru ei, au fost anunțate rutele disponibile și li s-a recomandat să aibă suficient combustibil în mașini, apă și alimente.

Dan Adrian Drăgan, reprezentant forum Grecia: „Foarte mulți români au început să vină chiar acum de Paște, de sărbători, destinațiile preferate sunt Halkidiki, Lefkada și vedem foarte mult interes pentru zona Thassos. În Grecia, unde se anunță un weekend foarte cald, nu mai sunt precipitații și vor să vadă cum sunt tradițiile de sărbători aici”.

Grecia a ridicat toate restricțiile impuse de pandemie. De pe 1 mai până pe 31 august nu va mai fi necesară prezentarea certificatelor de vaccinare anti-COVID-19 sau de trecere prin boală pentru accesul în spaţiile inchise sau deschise, cum ar fi restaurantele. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62255454
Schimb aprins de replici între Macron și Le Pen. „Ați contractat un împrumut de la o bancă rusească”

Cei doi finaliști ai alegerilor prezidențiale din Franța, actualul președinte Emmanuel Macron și rivala sa de extremă dreaptă, Marine Le Pen, s-au angajat în schimburi aprinse de replici, în cursul dezbaterii televizate.

62040465
Obiceiuri și tradiții în Joia Mare. Credincioșii au fost să se spovedească, iar în biserici se citesc Evangheliile

Sunt zile încărcate de semnificații pentru creștenii ortodocși și greco catolici. Astăzi este Joia Mare.

62255409
Joe Biden a anunțat asistență militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 800 de milioane de dolari

Premierul ucrainean a vizitat joi Casa Albă, iar președintele Joe Biden a anunțat asistență militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 800 de milioane de dolari.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.